Liviu Antonesei – Time Disruption. Another Rock Ballad


Dintre toți profeții, eu îi prefer pe cei mincinoși. Din păcate, acștia ori nu se mai nasc, ori nu mă mai pricep eu să-i recunosc… Și o precizare, o precauție – n-ar trebui să confundăn eul liric cu cel biografic. Nu e inutilă, eu însumi fac asemenea identificări, ba chiar am senzația că dau intensitate lecturii!

22730625_10155043212028297_6698188645800715038_n

 

Time Disruption. Another Rock Ballad

 

În fiecare dimineață de duminică, după un vechi ritual

stabilit pînă în cele mai mici amănunte, se naște mereu

un profet sumbru – o să-i spun El, nimeni nu-și asumă

de bună voie locul de la marginea nebuniei –, dar el

se pregătește de cu seară și crește peste noapte

ca o pîine dospită peste măsură…

E poate a doua zi după shabbatul vrăjitoarelor –

și în zăpada murdară care curge în rigole, el nu vede

promisiunea unei primăveri grăbite sau a verii,

ci iarna aspră care va veni peste cîteva anotimpuri.

 

„Soponaș și funie/ gîtul să ne mînie!”

 

E destulă o imagine din memorie, e destul un cuvînt

sau poate o alăturare întîmplătoare de cuvinte

ca să văd, ca să sosească profeția  lui Ioan de la Patmos

sau poate chiar cea veche a profetului Elliah.

Cînd intru într-o cameră plină de fum și de oameni,

în clipele dintîi, cînd se lasă tăcerea – nu știu de ce

ei se opresc din vorbărie cînd apar – mi se desenează,

i se desenează cu fosfor harta atracțiilor și cea

a respingerilor, iar cu puncte luminoase, un fel de

linie întreruptă a definitivei indiferențe,

gradul zero al relațiilor dintre ființele zise oameni.

Și la începutul nunții, chiar dacă am înmulțit generos

pîinea și vinul și peștii încă sărind în tigaie,

văd, vede deja curte solemnă îmbrăcată în negru

oficiind ca niște ciocli ceremonia sfîrșitului…

 

„Soponaș și funie/ gîtul să ne mînie!”

 

 

 

Și asta nu se petrece de ieri sau de azi, ci tocmai

din îndepărata copilărie, cînd priveam, cînd privea

de pe o culme înaltă, verde, aproape sfidătoare

falnicul baraj crescut între două spinări golașe –

și în clipele următoare s-a rupt, s-a prăbușit

ca un joc lego instabil și apa a măturat totul în cale –

vite și case, oamenii din aval, joagărele

care au chelit munții de jur împrejur, pînă și

păsările care sub șoc nu apucaseră să zboare.

Dar am văzut, a văzut totul în clipele dinainte,

cînd dezastrul nu era nici măcar bănuit. A văzut

și i-a înghețat inima și n-a vrut să oprească,

n-a vrut nicicum să oprească gîndul

acelei sumbre, rele prevestiri. Și nu era gînd,

ci percepția dilatată a ruperii timpului,

o fuziune a fragmentelor temporale, cum mereu

i se inîmplă lui din cea mai fragedă copilărie.

 

„Soponaș și funie/ gîtul să ne mînie!”

 

Și pe stradă i-am spus omului – dacă e închis

la Darlington, florăria din stînga teatrului, sau

din dreapta, pentru că e chestiune de perspectivă,

e sigur deschisă. Treceam pe lîngă ea și

alături de florile galbene din vitrină, era scris

cu litere albastre și mari anunțul…

Litere albastre ca în visele ce mă, ce îl bîntuie

din adolescența în care a fumat prima și poate

ultima oară iarba uscată culeasă din grădina

Ioanei Maria. Sau a Mariei Ioana…

Și peste blocuri și străzi, poate jura pe ce

are el mai sfînt, se vede ușa întredeschisă

și un clopoțel va suna cînd o vei împinge.

 

„Soponaș și funie/ gîtul să ne mînie!”

 

Și mai este și filmul acela în care saltul

din tranșee al soldatului vijelios desena limpede

împușcatul de pe taluzul de pămînt umed –

și regizorul nu pregătise prin nimic efectul,

nici prin sunet, nici prin imagine, pentru că era

din mintea mea, din mintea lui, nu din scenariu.

Și toate astea nu pot să nu-l înspăimînte,

nu pot să nu-l tulbure și să nu-l întristeze.

Soarta vizionarilor este pecetluită pe veci,

odată pentru totdeauna și își vor căra crucea

precum copilul acela măsliniu și tăcut

care și-a știut de la bun început sfîrșitul,

care avea să devină în poveste nemurirea.

Sau cel care după două mii de ani și cîteva

sute de leghe va fi răstignit a doua oară

pe o insulă lungă de piatră aruncată  între

două, nu, între trei mări sărate și calde.

 

„Soponaș și funie/ gîtul să ne mînie!”

 

Și în fiecare dimineață de duminică

după un ritual neschimbat pînă în cele

mai mici amănunte, se naște un profet sumbru

și îi spunem El, pentru că nimeni nu ocupă

de bună voie locul acela mișcător, instabil

precum bucățile de gheață curgînd pe rîu,

locul acela de la marginea nebuniei…

 

„Soponaș și frînghie/ gîtul să ne mîngîie!”

 

 

28 Ianuarie 2018, în Iași

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Liviu Antonesei – Time Disruption. Another Rock Ballad

  1. vasilegogea zice:

    …duminica, Dumnezeu se odihnește…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Eveniment: “5 balade rock” – “aici nu se moare niciodată” – daniela marin

Comentariile sunt închise.