Rîdem între ani (1). Cu Dorel Schor


Trei noi povestiri umoristice cu Dorel Schor, care să ne ajute să trecem mai ușor de la anul acesta la cel care vine. Vor urma bancuri pînă trecem tranziția asta cu bine!

schor

 

SINCERE FELICITARI  

 

S-a intimplat mai demult sa primim invitatii la doua nunti. Era vorba de niste rude, nu chiar de gradul unu sau doi. Fapt este ca o nunta era din partea familiei mele si cealalta din partea rudelor sotiei. Era cazul sa ne ducem ca sa nu fie discutii si chiar asa am decis. Mai ales ca nuntile erau la interval de citeva zile.

 

M-am interesat, bineinteles, cam care e cursul zilei in materie, altfel spus cam cit de mare sau de potrivit sa fie cecul si, in clipa in care am introdus cadoul in plic, m-am gindit ca e firesc sa adaug si citeva cuvinte de felicitare, nu de alta, dar sa nu se creeze confuzii in legatura cu titularul donatiei. Am facut rost de hirtie velina si am scris caligrafic:

 

„Dorim multa fericire tinerei perechi…”

 

– Cred si eu, m-a apostrofat sotia. Dorim fericire tinerei perechi! Dar cit de tinara e perechea, habar n-ai. Ca mireasa e mai coptuta si ca el e la a treia experienta matrimoniala, nu te-ai gindit. Vrei sa se spuna ca umbli cu aluzii!? Nu-i bine.

 

Dupa citeva minute de gindire, am formulat:

 

„Va uram fericire si multa sanatate…”

 

– Dar ce, au iesit din spital? Au nascut? Sau e un apropo ca la virsta asta nu ar fi prea sanatosi?

 

– Atunci, numai „va dorim fericire”…

 

– Prea scurt.

 

– Bine, am acceptat. ”In aceste momente deosebite din viata voastra, ne alaturam cu gindul si cu fapta…”

 

– Cum cu fapta!? m-a intrerupt cenzura.

 

– In regula, renunt. Ce spui de „Va uram ca toata viata sa fiti veseli si fericiti ca astazi”. Original, nu?

 

– Foarte… Nu e nunta fara un original ca asta. Numai noi de cite ori am scris timpenia asta.

 

– Stii ceva? Mai adaug vreo zece la suta la cec si nu scriu nimic. Parca sta cineva sa citeasca? Semnam foarte citet si gata!

 

Asa ca am oferit plicul fara cuvinte, am servit un sfert de pui si o cafea oparita, la zece seara eram acasa si am considerat ca am terminat cu prima nunta. A doua zi am primit un telefon de la mama miresei care ne reprosa ca nu am gasit de cuvinta sa facem o urare mirilor, le-am dat un cec de parca banii sint totul in viata. Ei ar fi preferat de o mie de ori sa ne stie cu inima si cu gindul alaturi, in aceste momente solemne si inaltatoare in viata unor oameni care isi unesc destinele la bine si la rau, care pun bazele unei familii, pornind curajosi pe oceanul involburat al vietii…

 

Ne-am privit cu repros reciproc, ne-am insusit cu smerenie critica si am valorificat textul la a doua nunta. Asa ca am scris din toata inima: „In viata, nu banii sint totul… Noi sintem cu inima si cu gindul alaturi de miri, in aceste momente atit de inaltatoare in viata unor oameni care isi unesc destinele la bine si la rau, punind bazele unei familii fericite, pornind curajosi pe oceanul atit de involburat al vietii”.

 

A iesit foarte frumos, caligrafic si fara nicio greseala de ortografie. Si semnaturile erau elegante, inflorite. Am facut rost de un plic cu stelute si porumbei si l-am oferit in seara nuntii cu un gest larg. Evident, nu am stricat impresia cu vreun cec, doar aveam experienta nuntii precedente nu era sa-i jignim si pe astia.

 

De atunci au trecut citiva ani. Cu personajele primei nunti sintem in relatii reci, dar corecte. Cit despre eroii nuntii numarul doi, ce sa va spun? Nici pina azi nu am reusit sa aflu ce i-a invrajbit in asa masura ca nici la botezul primului lor copil nu ne-au invitat… Culmea este ca tocmai pentru botez am eu o formula de felicitare absolut imbatabila.

 

 

  ORA EXACTĂ

 

– E extraordinar, spune domnul Brodiciche, cât de mult a avansat nivelul de trai în ultimele două decenii. Eu îmi amintesc că la Odesa, acum vreo treizeci şi ceva de ani, dacă aveai un ceas pobeda era normal, dar să ai două ceasuri pobeda deja era exagerat…

​Chiar riscant…​

Si acum, aşa pe nesimţite, avem ceasuri căcălău, pardon de expresie. Şi, între noi fie vorba, nici nu ai nevoie de ele. Stai în salon, te uiti la televizor, şi dacă vrei să ştii cât e ora, apeşi un buton de pe telecomandă şi-ţi apare la fix. Asta n-ar fi nimic, dar ai ceas şi la computer, în dreapta jos, acolo îti spune şi dacă eşti AM sau PM, adica antemeridian sau postmeridian, nu vă gândiţi la alte prostii…

– Dar la bucătărie…

– La bucătărie, dragă domnule, ai ceas la maşina de gătit. E pus acolo pentru ca să ştie cucoana când se termină programul la cuptor. Dar dacă nu ai nimic la cuptor, digitalul ăla te informează, vrei nu vrei, cât timp ai stat în bucătărie, in câte minute ai mâncat salata şi în câte ai dat gata supa cu tăiţei…

– Măcar în dormitor…

– In dormitor am două. Un ceas deşteptător cu sonerie şi telefonul ăla portabil pe care trebuie numai să-l aranjezi decuseară la cât vrei să te scoale, numai că la el nu merge cu şapte fără un sfert, trebuie să-l pui la şase patruzeci

​ ​

si cinci…

– Atunci la closet… Acolo ai linişte.

– Fii, domnule, serios. Am primit cadou nu ştiu câte ceasuri de perete. Dacă cumperi un frigider, primesti un ceas patrat. Cumperi un covor de doi metri, vine la pachet cu un ceas rotund. Unde să le agăţi, spune şi matale? Pui unul în veceu şi atunci ştii cât şi cum. Si mai plasezi unul în baie, pentru cazul că te bărbiereşti sau ca soţia să nu întârzie la cercul de ceramică… Nu mai spun că la radio îţi comunică la fix şi la jumătate cât e ora exactă. Si acuma, că am ieşit la pensie, ce crezi dumneata că am primit din partea conducerii, a sindicatului şi a colegilor de lucru? Poţi să ghiceşti?

– Ştiu şi eu… O săptămână cu doamna la o staţiune balneară…!?

– Ttţ.

– Un abonament dublu la Teatrul Naţional…

– Nici.

– Un tablou expresionist sau impresionist…

– Nu, prietene. Am primit un ceas de mâna, cronometru, în care nu intră apa până la şaptezeci de metri adâncime, care îţi spune ziua şi luna, poziţia planetelor şi mai are nu ştiu câte alte funcţii importante şi indispensabile. Un ceas! Incă un ceas!

– Adevărat?  N-aş fi ghicit niciodată…

 

 

CUM SE ORGANIZEAZĂ O SERATĂ

 

Boris Israelovici Gazpapier, preşedintele comitetului de bloc, ne explică:

– Un om bine educat, adică un cetăţean cu un minimum de bun simţ, ştie foarte bine că dacă organizează o seară distractivă în apartamentul lui, asta îi va deranja pe vecinii de dedesubt să doarmă. Este un gest elementar de a suna la uşa respectivilor cu două, trei zile înainte de eveniment şi de a-i invita frumos să participe la petrecere.

– Foarte bine, intervine domnul Ghezuntertoit, numai că muzica la tonuri înalte, chiotele şi râsetele se propagă multidimensional şi sferic. Încât, cu toată bunăvoinţa, şi vecinul de sus va avea o noapte albă.

– Dar ce-aţi crezut? zâmbeşte Boris. Că n-am ştiut? Am ştiut de la început că o să ridicaţi problema. Eu personal, imediat după ce îl poftesc pe vecinul de jos, fac acelaş lucru şi cu vecinul de sus. Habar nu aveţi cu câtă satisfacţie este primită invitaţia mea, mai ales de doamna…

Am intrat în joc, aproape fără să vreau:

– Şi ce faci cu vecinul din dreapta? El are practic un perete comun cu dumneata. Salonul lui şi salonul dumitale sunt despărţite de o palmă de beton. Pe el nu-l deranjează muzica, bancurile, câte unul care se îmbată şi face scandal?

– Ba bine că nu! acceptă Boris Israelovici. Nici nu m-am găndit să petrec fără vecinul din dreapta. După ce îi poftesc pe cel de jos şi pe cel de sus, îl rog pe vecinul din dreapta să-mi facă onoarea în ziua cutare, la ora cutare. Iar dânsul se simte onorat şi vine…

Mi-am permis să intervin din nou:

– Probabil ştii că apartamentul matale are un perete comun cu bucătăria vecinului din stânga. Nu vreau să intru în detalii arhitectonice, dar…

– Nici nu e nevoie, răspunde Boris. Dacă vrei să ştii, imediat după ce îl invit pe vecinul din dreapta, mă prezint la vecinul din stânga…Şi pentru ca să nu se nască interpretări pe bază de discriminare îl invit şi pe vecinul care stă pe diagonală cu toate că nu am nimic comun cu el, adică nici un perete.

– De sus, de jos, din dreapta, din stânga…, inregistrează delicat domnul Ghezuntertoit. Nu vreau deloc să fiu ironic, dar cum tot salonul dumitale are trei metri pe şase, se pune problema unde mai intră şi ceilalţi musafiri după ce au venit cei cinci vecini cu soţiile?!

S-a lăsat un moment de tăcere penibilă.

– Cu alte cuvinte, unde naiba mai intră şi alţii dacă vecinii se aşează pe toate scaunele? M-am gândit şi la asta. Nici nu-i mai invit pe alţii. Doar  se spune că un vecin bun e mai aproape decât o rudă sau un amic. Ca să nu mai pomenesc de faptul că nici un locatar n-ar îndrâzni să vină la mine, care sunt preşedintele comitetului de bloc, fără să plătească taxa pe luna respectivă. Pe când o rudă sau un amic…

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Rîdem între ani (1). Cu Dorel Schor

  1. Fercu zice:

    Ar trebui sa-i acordăm un premiu. Al anului 2017, de pildă. Ne-a descrețit frunțile elevat de tot….

    Apreciat de 1 persoană

  2. Elena larsen zice:

    Umor inteligent,rafinat! Va multumim pt accesul in aceasta patrie a spiritului liber

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.