Rîdem (2). Scurte și bune!


Cu mulțumiri scriitorului Dorel Schor, iar pentru ilustrație Dlui Dumitru Ion…

IMG-20170808-WA0027

 

Există două cuvinte care iţi deschid multe uşi… trage şi împinge.

 

 

Cel care se naşte sărac şi urât are mari şanse ca atunci când o să crească… să işi dezvolte ambele calităţi.

 

 

– Cum te numeşti?

– Maria Stan, zâmbeşte candidata.

– De ce zâmbeşti? Întreabă profesorul

– Mă bucur că am răspuns bine la prima întrebare.

 

 

– Acum sunt mâna dreaptă a şefului, spune Ionescu.

– Însemnă că ai mult de lucru!

– Nu cine ştie ce! El este stângaci.

 

 

– De ce bateţi copilul?

– M-a făcut porc gras!

– Şi credeţi că prin bătaie slăbiţi?

 

 

– Repede nevastă, trezeşte-te că arde casa.

– Salvaţi mobila! Salvaţi mobila! se aude un geamăt din şifonier.

 

 

– Spune-mi, te rog, cine este blonda aceea sexy cu care te-ai salutat adineaori?

– E o doamnă cu care am început să am relaţii profesionale.

– În profesia ta, sau a ei?

 

 

După o lovitură puternică, care aproape îl face K.O., boxerul este salvat de sunetul gongului. În colţ, antrenorul, dându-şi seama de situaţie, îi spune acestuia:

– Am uitat să-ţi spun că în ultima vreme, ţi-am văzut de câteva ori soţia sărutându-se pe stradă chiar cu adversarul tău din acest meci.

 

 

Între bărbaţi:

– Eu am întotdeauna ghinion!

– De ce?

– Păi să vezi: ieri găsesc un pormoneu. Mă uit în el, era gol! Astăzi găsesc un costum de baie sexy pentru femei. Mă uit înăuntru, era gol!!!

 

 

Soţul îşi găseşte nevasta cu unul în pat.

– Cine este acest individ? Strigă el furios.

– Ai dreptate, spune soţia întorcându-se revoltată spre celălalt. Cine eşti şi cum te numeşti, domnule?

 

 

– Sunt trei locuri unde aş vrea sa fiu sarutată! Spune tânăra actriţă regizorului care îi face curte.

– Care? întreabă el emoţionat.

– Paris , Las Vegas şi Rio de Janeiro !

 

 

– Câţi copii aveţi?

– Unsprezece! Noroc că luna trecută am reuşit să ne luăm televizor.

 

 

O tânără povesteşte unei prietene:

– Duminică la ştrand, s-au agăţat nişte tipi de mine, numai pentru că îmi purtam aiurea costumul de baie.

– Cum adică?

– În mână….

 

 

– Domnule director, recunosc că uneori dorm cu capul pe birou, dar, vă jur, întotdeauna visez numai firma!

 

 

O femeie povestea: Bărbatul meu este perfect din toate punctele de vedere. Nu pot să-mi doresc altceva, decât ca următorul meu bărbat să fie tot aşa!

 

 

Un zoolog a fost întrebat cum fac dragoste aricii:

– Cu atenţie, cu foarte mare atenţie, a răspuns acesta.

 

 

– Cât costă această rochie? Vreau s-o cumpăr pentru soţia mea.

– 2 milioane de lei, răspunde vânzătorul.

Tânărul oftează şi-şi îndreaptă privirea spre altă rochie.

– Dar aceasta?

– Trei oftaturi, răspunde vânzătorul.

 

 

Pe plajă:

– Domnişoară, nu dumneavoastră aţi dansat aseară în discotecă în costum de baie?

– Înseamnă că aţi plecat foarte devreme!

 

 

Femeile fac multe greşeli. Bărbaţii numai două: tot ceea ce spun şi tot ceea ce fac.

 

 

Constatare:

– Eu cred că vizita noastră le-a prins bine vecinilor. Când am intrat la ei erau foarte prost dispuşi, iar când am plecat radiau de fericire.

 

 

Un pui de arici se rătăceşte într-o noapte. La un moment dat el se loveşte de un cactus.

Puiul, cu bucurie: Mămico, tu eşti?

 

 

Un tânăr intră într-o librărie:

– Daţi-mi vă rog o carte în care eroul principal să fie mai inteligent decât eroina.

Vânzătoarea:

– Raionul de cărţi ştiinţifico-fantastice este la etaj!

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Rîdem (2). Scurte și bune!

  1. angelicabutnarasu zice:

    Mai,si la ce etaj are loc noul asta inceput? Maxim etajul trei zici? Vorbesti serios? Asadar nimic nu se pierde, totul se cistiga prin reciclare…Vorba lui V.,daca blocul are 34 de apartamente cu 34 de barbati toti cu ochii pe mine every day in the morning, vigilenta este mama dracului…Ce misto desenul, il voi pune la afisierul blocului, asa, ca un avertisment pentru mecanismul ingineresc infantil al barbatilor …

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s