Eduard Dorneanu, la Mălini, între rai și iad…


coperta.jpg

Eduard Dorneanu mi se pare un fel de caz școală pentru zdruncinarea prejudecății că un scriitor foarte bun trebuie să aibă neapărat buletin de București sau din vreo altă capitală culturală a neamului. El locuiește la Mălini și scrie acolo. Scrie poezie  și proză, iar domiciliul nu-l împiedică nici să scrie, ba chiar nici să publice – de la debutul tîrziu, dar masiv, cu mai multe cărți odată, din 2011 și pînă acum a publicat vreo 6 – 7 volume de poezie și 4 sau 5 de proză. Am avut plăcere să citesc pînă acum trei dintre cărțile sale de proză: 7, 63 (povestiri, Eikon, 2013), Mălini (volumul 1, Eikon, 2014) și acum Mălini (volumul 2, Eikon, 2017). Pe coperta volumui din 2013, scriam: „Da, talentul său este chiar de calibrul 7, 63, cum dovedește volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor cum autorul reușește să ridice banalul vieții, ba chiar și al vieții la țară, pînă la granițele – adesea și dincolo de ele – magicului și miraculosului”.

Aseară, am terminat de citit Mălini 2. Ce scriam despre cartea de povestiri este valabil și pentru această carte, cum a fost și pentru primul volum al „romanului”. Am pus roman între ghilimele penrtru că nu sînt sigur că despre un roman este vorba și, pînă la urmă, despărțirea pe genuri nici nu este relevantă, pe cînd calitatea unei cărți este! Și în carte și în satul titular, Eduard Dorneanu este în nume propriu, ca să spun așa. Problemele – de viață, nu de literatură! – survin din împrejurarea că și consătenii săi apar aidoma, cu numele, vorbele și faptele lor. Nu mereu glorioase, de bună seamă, ceea ce contribuie la un conflict de fond între protagonist, scriitorul locului, al doilea după Labiș, și consătenii săi. Conflict cel mai adesea verbal, dar mereu riscă să devină unul contondent! Eduard Dorneanu în Mălinii săi pare a trăi alternativ între paradis și infern. În casa sa, în bogata grădină cu arbori ce poartă nume proprii, pe malul apei, prin crînguri, e o lume paradisiacă, în care și îngerul păzitor își poate duce la bun sfîrșit misiunea. Un înger ce pare foarte real de vreme ce poate purta puținii bănuți adunați de autor către alții mai săraci decît el! Dar lumea satului ca atare sau zonele în care bîntuie sătenii par dezlănțuiri ale iadului. Poate nu e de mirare, satul e stricat – de plecarea masivă la lucru în străinătate, de imbecilele televiziuni prin cablu, de telefonia mobilă. Pînă și o bătrînă septuagenară, de treabă în felul ei, dorește să ridice etaj casei, ca să intre în rîndul lumii. O lume care și-a cam ieșit din rînd și, mai ales din rînduială…

Eduard Dorneanu are o bună ureche muzicală, nu degeaba este și un meloman înrăit. Dialectul practicat de săteni este uluitor de similar cu cel pe care-l auzeam în copilăria mea în satele din Moldova de Mijloc. Nu credeam să fi supraviețuit așa de bine. E adevărat, acum e oleacă și împănat cu neologisme băgate în casele oamenilor de televiziuni. Iar cartea în întregul său este scrisă contrapunctic – pasaje grotești, de un umor nebun, alternează cu altele de o poeticitate absolută. În prima serie, sînt de neuitat întîmplările de la hram, discuția din cîrciumă dintre autor și un grup de bătrîni despre programele școlare de pe vremea lor și cele de pe vremea „gramaticii Anei Blandiana” sau discuția din fața centrului de plata a abonamentelor la cablu. Dar sînt multe, cum multe sînt și din a doua grupă, dar am o preferință pentru scenele de amor carnal dintre protagonist și Ioana, indiferent că se petrec în sînul naturii sau în casă… Eduard Dorneanu pare să fi adoptat jurămînt de sărăcie și îl respectă cu obstinație. Din fericire, n-a jurat și tăcere și castitate. Ne-ar fi lipsit de cărțile sale și de scenele cu Ioana and Co…

coperta2

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Eduard Dorneanu, la Mălini, între rai și iad…

  1. mihaela grancea zice:

    Eu scriu cel mai bine in aer liber. Visez sa am o casa la tara. Am avut, am copilarit la tara. Am scris o carte la tara. Orasul isi pune amprenta de haos. O sa caut cartea…si ce comuna cu nume minunat „Malini”. In copilarie citeam sub tufele de malini…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Gabriela Popescu zice:

    Minunat tot ce scrie Eduard Dorneanu ! Am citit si primul volum.

    Apreciat de 1 persoană

  3. ioana state zice:

    Am citit proza dar si poemele lui Eduard Dorneanu .Este un poet atipic ,cu mult peste ceea ce se scrie acum .Poemele lui au o simbolistica aparte si un erotism subtil ,exceland prin autenticitate .
    Proza eate uimitoare .Scrie cu atata naturalete ,simplitate ( nu in sensul de simplu ),cu pasiunea scriitorului de a-si devora fiecare cuvant ,expresie si ,mai ales…metaforele (inedite ).Este o mangaiere a naturii,a satului pe care il divinizeaza ,este un ”bona curatio ”pentru reinvierea sufletelor !Multumesc ,Eduard Dorneanu !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Vasilica Ilie zice:

    Si mie imi place cum scrie Eduard Dorneanu, e un scriitor prolific, scrie de cativa ani. L-am intalnit in Reteaua literara si ne lasam comentarii sub textele noastre. Il felicit sincer pentru volumele despre care ati facut referire.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s