Domnul să te aibă în pază, Val…

Pe la sfîrșitul anilor șaptezeci, începutul anilor optzeci, prin Piața Unirii din Iași, se plimbau adesea împreună chipeși – poetul Mihai Ursachi, pictorul și prozatorul Val Gheorghiu și prozatorul aproape necunoscut, dar extrem de prolific, Eugen Andoni. Se preumblau și se opreau din cînd în cînd ca să pună note trecătoarelor. Uneori, îi însoțea și un scriitor mai june, care însă nu avea dreptul să pună note, neavînd ici pe departe experiența celor trei crai. Eugen era cel mai generos, Mihai cel mai sever și, după cum mi se pare, Val punea notele cele mai adecvate. În 1981, cînd Mihai a plecat în Statele Unite, procesul de jurizare a încetat…

La puțină vreme după rivaluție, a plecat dintre noi Eugen, reușind să publice în condiții de libertate cîterva zeci, poate cîteva sute, din zecile de mii de pagini scrise. Apoi, după vreo zece ani, ne-a părăsit și Mihai. Acum, nu mai este nici Val… Va fi înhumat miercuri la prînz la cimitirul Eternitate… RIP, Val Gheorghiu… Ați putea, dacă vi se va permite, să notați sufletele salvate.

Am două tablouri de-ale lui Val, un portret și o lucrare, Funigei din ciclul grațioaselor siluete feminine. Primite în dar. Sigur, am și cărțile sale, ca să-mi servească la punerea în mișcare a memoriei… Deocamdată, îmi vin în memorie întîlnirile noastre, mai ales cele din atelierul din streada Armeană… Atașez linkul către un interviu pe care i l-am luat în 2001 și l-am publicat în România Literară…

http://www.romlit.ro/val_gheorghiu__m_bucur_de_aceast_flanare_benevol_n_spirit_pe_trotuar?caut=Liviu%20Antonesei%20Val%20Gheorghiu