Răzbunarea, arma prostului!


thumbnail

Îmi începusem bine ziua! Alegerile de ieri din Franța au ieșit mai degrabă bine, oricum n-au ieșit rău! Am terminat de citit revista Sintagme literare și am prezentat-o pe blog. Cînd mă gîdeam la ce vești bune mă mai așteaptă la început de săptămînă, m-am trezit cu un fel de lovitură de ciomag în moalele capului! Venită dinspre Focșani… Acolo, primarul Misăilă, neștiind că răzbunarea e arma prostului, a procedat la desființarea Ateneului Popular printr-o hotărîre a Consiliului Local în care beneficiază de majoritate. Desființare prin absorbția instituției în cea a Teatrului Municipal. Scopul era scoaterea din joc a dlui Gheorghiță, directorul ateneului cu pricina, din motive ascunse în mintea sa nu exagerat de multă! Bun, prost primarul, dar nu chiar atît de prost încît să nu găsească un pretext, acela că ateneul funcționează bine, ceea ce e adevărat!, iar teatrul nu, ceea ce e iarăși adevărat! Că ateneul funcționează bine datorită managementului performant, care-i asigură majoritatea resurselor e iarăși lucru știu. Că teatrul șchioapătă, mai ales din pricina sub-finanțării e și asta știut. De ce n-o fi absorbit ateneul teatrul în condițiile acestea scapă totuși unei minți raționale! Ca să să prăbușească amîndouă instituțiile, probabil! Soluția nu este însă această fuziune, ci lăsarea ateneului în pacea sa și o finanțare mai bună a teatrului. Colac peste pupăză, această decizie a venit exact cînd ateneul împlinește 90 de ani. Prin ea, este încălcantă flagrat voința testamentară a donatorului, Mr, Gheorghe Pastia, care  donat de altfel orașului și teratrul!, dar și mai grav este încălcată și legea! Hotărîrile referitoare la patromoniu pot fi aprobate cu majoritate calificată, de două treimi din consilieri, or aceasta a fost adoptată cu majoritate simplă, prin votul a 12 consilieri! De unde se vedea că nu doar primarul suferă cu mintea, ci și secretarul Primăriei și mai mult de junătate din consilieri. S-ar spune că la Promăria din Focșani s-a răsturnat celebrul car din snoava populară! Mai multe detalii în articolul Misăilă s-a răzbunat pe directorul Ateneului Popular, călcând în picioare testamentul Maiorului Pastia din publicația Vrancea 24, aici

http://vrancea24.ro/video-misaila-s-razbunat-pe-directorul-ateneului-popular-calcand-picioare-testamentul-maiorului-pastia/

maxresdefault

Întîmplarea face să cunosc activitatea de la ateneul din Focșani, ca și managementul asigurat de dl Valentin Gheorghiță de multă vreme, fiind invitat de mai multe ori acolo pentru conferințe, întîlniri cu cititorii, lansări de carte etc. Îmi amintesc o lansare de carte cu sala arhiplină și cu dureri de mînă de la dat autografe. Îmi mai amintesc și de o activitate organizată împreună cu Institutul Cultural Polonez cu afișele Solidarnosc. Asta trebuie să fi fost în 2005, la împlinirea unui sfert de veac de la fondarea celebrului sindicat liber. În ce-l privește pe director, ce să spun. Are o minte foarte bine mobilată și deschisă, este un organizator perfect și, cred, singurul conducător de instituție culturală de acolo care a urmat studii de management cultural în străinătate, cred că în Franța! Păi, să nu-l dai afară?! Din toate aceste motive am semnat petiția care protestează împotriva desființării Ateneului Popular „Mr. Gheorghe Pastia” din Focșani. Pun linkul mai jos. Dacă v-am convins, vă rog să o faceți! Pînă acum sînt aproape 500 de semnături – nu e rău, dar poate fi mai bine!

https://www.petitieonline.com/unii_salvm_ateneul_pastia_din_focani

Numele Pastia pare destinat filantropilor! La Focșani, maiorul Gheorghe Pastia a donat orașului un teatru și ateneul popular despre care voream mai sus, iar la Iași, Scarlat Pastia, primar între 1877 – 1879, a donat unul din hotelurile sale pentru a servi drept teatru, cînd Teatrul de la Copou a ars, precum și imensul teren pe care este situat Cimitirul Eternitate… Despre faptele acestor filantropi, mai multe în articolele dedicate în Wikipedia.

Gheorghe-Pastia

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pastia

Scarlat_Pastia

https://ro.wikipedia.org/wiki/Scarlat_Pastia

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Răzbunarea, arma prostului!

  1. Pavel Emanuiel zice:

    Nu știu cât mai rezistam la măgăriile pe care le fac acești nemernici zi de zi .
    Est impardonabil , să mă exprim elegant.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Larsen Elena zice:

    Chiar atat de jos poate cobori cineva , mai ales cand ocupa o functie publica ?

    Apreciat de 1 persoană

  3. dezideriududas zice:

    „Ateneul popular”….Superb titlu, extrem de interesantă inițiativă. Am găsit ceva asemanator, tot din Focșani, legat de agricultură….Acum pot ințelege mai multe despre „Epicentru”….Când ajung însă să ințeleg și eu, deja bate alizeul Periferiei….Sper să fie cel specific emisferii sudice ( la Scopuri )…., deși pare a fi celălalt ( la Mijloace )….Înainte de a fi români, naționali, suntem locali. Va trebui să facem un efort uriaș pentru a ne cunoaște. Noi ne cunoaștem doar din „povestirile naționale” ….Naționalul românesc va fi mult mai adevărat ( europarlamentarul Mircea Diaconu se intreba la Constanța : ” Oare suntem ? ” ), dacă adevărul local va fi cunoscut. Între național si global relaționarea funcționeaza mai bine pentru că legătura este mult mai institutionalizată și interesul e mult mai mare. In condițiile precaritătii cunoașteri localului si naționalul va fi precar. Pe cale de consecința, și globalul.

    Apreciat de 1 persoană

    • O vorbă frecventă la americani sună – să gîndim global și să acționăm local… La începutul secolului trecut, au apărut în multe orașe atenee populare. Avem și în Iași, căzut la cutremurul din 1977 și refăcut după 1990. Doar că acum se cheamă Ateneul Tătărași, după numele cartierului…

      Apreciat de 1 persoană

      • dezideriududas zice:

        Centru Local pentru Transfer Global inseamna interventia in sensul invers inertiei globale expuse de tine, ce si-a cam trait traiu’….De fapt, este o adaptare, in sensul ca cele mai bune practici si gandiri locale vor ajunge la varf….Nu se va mai face „tuica globala” la a n-a distilare….Nu e o eliminare a trendului initial, deoarece dupa ce „esenta locala” va ajunge la varf, se va distribui prin aceasi veche formula….
        In pauza de gandire romaneasca, chiar si dupa 1990, a contat mai mult doar „cutremurul” de la 1907 in Ateneele ( peste 100 de ani de la initierea lor !!! … – probabil universitatile populare au fost consonante….) comunicarii publice nationale, locale….Ba’, prin de-al’de Barosso, chiar si globale, mai nou, bancare !!!

        Apreciat de 1 persoană

      • Și căminele/ ateneele sătești…

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s