Nichita Danilov – Recviem pentru țara pierdută


Cu cîteva luni înainte de a împlini vîrsta semnificativă din titlu, poetul Nichita Danilov a publicat excepționalul volum Recviem pentru țara pierdută (Editura Cartea Românească, 2016). De cînd se transferase la proză – care îmi place foarte mult de altfel – , mi se făcuse dor de poezia sa. Pot să spun că mi-am stins oleacă dorul, chiar dacă nu mi s-a ostoit complet și pofta! Este un volum scris „spre 65 de ani”, dar poetul n-a „îmbătrînit”, nu și-a pierdut nimic din marile sale calități – universul liric foarte personalizat este la locul, vizionarismul asemenea, simțul grotescului, ironia, autoironia nu s-au mișcat nici ele din pagină. Însă mișcă glorios paginile! Nu, nu o cronică literară vreau să fac aici, ci numai să atrag atenția asupra unui din cele mai bune și mai puternice citite de mine în ultimii – nu chiar puțini! – ani. Și o voi face postînd în întregime amplul poem care dă titlul volumului…Ce să spun, frate Nichita, să împlinești multe alte vîrste semnificative. Și să nu trădezi vreodată poezia! Nu, n-am spus să nu mai scrii proză, știi că îmi povestirile și romanele tale, numai să nu trădezi poezia! Vînt bun… Citiți poemul, apoi vedeți dacă se mai găsește cartea!

recviem_pentru_o_tara_pierduta.cartea_romaneasca

 

Recviem pentru țara pierdută

 

 

Căram pumni de pămînt dintr-o țară în alta,

le vărsam în grămăjoare mai mari și mai mici în piața publică.

Cu ochii ațitiți la cer, ne rugam în fața steagurilor

mereu coborîte în bernă

la morții noștri rătăciți în cer

să coboare din nou pe pămînt,

sfințind țărîna pe care le-o așterneam la picioare.

 

Scormoneam mereu sub trunchiurile copacilor,

brazi și molizi, și stejari cu coroana arzîndă:

le pipăiam cu buricul degetelor rădăcinile

ca pe niște frînghii, ca pe niște artere

(sau ca pe niște corzi de harfă la care trebuia să cîntăm)

stăteam cu urechea ciulită la foșnetul frunzelor

și la cîntecul păsărilor pitulate printre crengi;

priveam luna și semnele zodiacale,

Calea lactee încrustată

în palmele noastre bătătorite de muncă;

odată cu pămîntul aduceam

și firele de iarbă răsărite pe cîmp,

norii îi mutam dintr-un loc în altul, și vîntul;

număram totul – fiecare pumn de pămînt

trecut dintr-o parte în alta a graniței

îl consemnam aliniindu-l frumos în coloanele unui catastif

deschis la o pagină moartă.

 

Vameșii ne priveau în treacăt

consemnînd în registrele lor

sacii de pămînt cărați cu migală.

Coloane de cifre răsăreau în registre,

aliniindu-se ca niște soldați înainte de luptă;

cîinii adormiți pe fîșia arată își ridicau botul

adulmecîndu-ne de departe umbra,

lătrau scurt și lugubru,

după care se cufundau din nou într-un somn

ce nu avea parcă nici început și nici sfîrșit.

 

Odată cu pămîntul căram și firele de iarbă,

clamele de păr și mucurile de țigari adunate de pe străzi,

duceam într-o parte și alta

mormintele morților noștri

ca să ne binecuvînteze țărîna,

duceam și apele, și vîntul,

momeam norii de pe cer

și păsările ce-și fîlfîiau aripile

deasupra sîrmei ghimpate;

dresam porumbeii călători să facă drumul

acolo și îndărăt; le legam sub aripi cenușa

străbunilor adunată în urne ce fumegau încă,

le legam de gheare bucăți de prapuri și cruci

și le trimiteam ca pe niște soli,

ca pe niște arhangheli luminoși

în țara străină și apoi îi chemam înapoi.

 

Cărînd saci de pământ dintr-o parte

în alta, refăceam țara noastră din vis,

țara noastră pierdută, pe care dușmanii noștri

nevăzuți ne-o traseră de sub picioare

ca pe un preș, transformînd spinările noastre

în cîrpe, în mopuri de șters murdăria și praful;

cărînd pămînt cu sacii și pumnii,

le arătam copiilor noștri,

celor născuți și celor nenăscuți încă,

calea cea dreaptă ce duce spre lumină;

înarmați cu credință și răbdare,

înaintînd un pas și făcînd doi îndărăt,

apoi iarăși înaintînd, și iarăși retrăgîndu-ne,

reușisem să-i îmblînzim încetul cu încetul

pe dușmanii noștri

ce-și făceau simțită prezența în umbră…

 

Singurii dușmani rămăserăm noi înșine,

căci ceea ce clădeam ziua,

noaptea distrugeam, ca niște somnambuli, fără milă,

călcam în picioare pămîntul cărat,

adus cu trudă în saci și în pumni peste graniță,

adunîndu-l în căuș îl duceam îndărăt,

strecurându-ne umbrele prin sârma ghimpată;

tîrîndu-ne în genuchi

pe urmele strămoșilor cărora le

luam, fără să ne dăm seama,

pămîntul fumegînd de sub creștet,

pentru a-l duce în țară străină

și-a-l așeza în fața steagurilor coborîte în bernă.

Închinîndu-ne la idoli străini cu picioare de lut,

îl duceam îndărăt sub privirile pline de ură

ale cîinilor ce-și făceau

somnul de veci tolănți pe fîșia arată.

 

Tinerii se lăsau în genunchi

în fața urnelor; rotulele lor pîlpîiau

ca niște candele aprinse de lumina

lunii: îndepărtîndu-ne în noapte,

le spuneam: „Pentru voi am adus

pămîntul acesta, pentru voi am îndurat

umilința și frigul unor vieți fără rost,

ca să aveți parte de o viața mai bună…”

Iar ei, renunțînd o clipă la plăceri, la tinerețea lor zbuciumată,

se gîndeau la noi, la vitregiile sorții

pe care le-am avut de îndurat,

și se rugam pentru noi, pentru liniștea noastră,

pentru bucuria pe care trebuia s-o simțim

înainte ca firele de nisip ale vieții

să ni se scurgă din clepsidra desenată în palmă;

părul lor, ochii lor luminau

ca niște led-uri în noapte.

 

Căram pumni de pământ dintr-o țară în alta,

găseam într-o parte cîte un braț, ,

în altă o claviclulă cu epoleți

sau o gambă cu tot cu vipușcă;

într-o parte găseam o sabie,

în alta un tun sau o pușcă;

pe toate le înghesuiam în saci împletiți din rafie

le luam cu noi peste graniță

plecînd pe urmele cailor morți

luminați de razele reci ale lunii

ce ne lungea umbrele

proiecându-le pe fîșia proaspăt arată.

 

Timpul părea că se oprise în loc,

iar spațiul se revărsase scurgîndu-se

tăcut dintr-o parte a clepsidrei în alta;

eram aici și dincolo,

plecînd rămîneam pe loc;

întorcîndu-ne, ne regăseam siluetele

ghemuite în jurul focurilor

pîlpîind tăcut în piața publică:

tot ce era aici, se afla și dincolo

schimbat într-o oarecare formă.

Cine suntem noi? ne întrebam

și rămînem cu întrebările

în palmele răsfirate peste

chipurile noastre contorsionate de teamă.

 

Reclamele luceau stins

luminînd capete îngenuncheate ale mulțimii.

Îmbrăcați în veșminte strălucitoare,

idolii cu picioare de lut

își ridicau fața din cenușă.

Ne tîram scheunînd ca niște cîini

la picioarele lor înfășurate

în steaguri fumegînde,

uitînd de Dumnezeul nostru bun,

uitînd de noi și de țară,

în timp ce pămîntul cărat

se transfroma într-o mîzgă cleioasă,

ne ungeam trupul cu el,

încingînd un dans în jurul

idolilor ce vegheau groapa comună….

 

Cînd treceam înapoi cu pumnii strînși

granița, veneau vameșii buni

și ne dezlegau desăgile,

scormoneau ca niște cîini în pămîntul

pe care-l duceam îndărăt (aici și acolo

ne era țara promisă; aici o jumătate de rai,

și o jumătate de iad,

dincolo altă jumătate)

purtată de balanțele unei sorți

ce nu vroia sa se încline

nici la stînga, nici la dreapta,

și rîul ca un braț retezat de la cot, ca o cumpănă ruptă

albea în lumina calmă a lunii,

scuturîndu-și ciuturele goale;

ne desfăceam sacii, traistele, sacoșele murdare, tagîrțele pline

de oseminte și pumnii plini de pămînt.

Ne întrebau ce ducem cu noi,

iar noi, bîlbîindu-ne, răpundeam că nimic,

ei însă nu se lăsau convinși

cu una cu două și desfăcîndu-ne pumnii

găseau cîte un ochi mort, înghețat,

cîte ureche murdară de var sau țărînă

sau câte un nor agățat de un horn,

câte o umbră prelinsă pe străzi,

din care răsăreau degete de om,

gheare de vultur și .gheare de cîine.

 

Ei, vedeți, ne spuneau

rînjind pe sub mustăți,

de ce ne mințiți, de ce vreți să ne duceți în eroare?!

Și în timp ce noi, poticnindu-ne, bîiguiam cuvinte

fără sens, căutînd în minte un răspuns cît de cît plauzibil,

ei ne închideau în tăcere pumnii la loc,

și lîngă ochiul mort îndesau și unul de sticlă.

Să mergeți pe drumul vostru, ne îndemnau,

orbecăiți în continuare prin beznă,

nicăieri nu veți găsi țara pe care o căutați,

țara voastră din vis, țara voastră eternă,

peste tot pe unde veți duce,

veți da numai de beznă…

 

Printre ochii orbi strînși în pumni,

noi ascundeam și cîte un zar,

cîte un ochi viu ce ne putea schimba destinul.

Băteam zarurile în palmă

și le aruncam la picioarele idolilor falsi,

la picioarele manechinelor

potopite de reclame,

sperînd de fiecare dată

ca din cupa palmelor noastre

să se rostololească ochiul câștigător,

ochiul menit să ne lumineze destinul;

de fiecare dată însă din căuș

se rostoleau zornăind surd

ochii orbi, ochii nemișcați, acoperiți de-o peiculă albă, opacă,

care ne priveau fără să ne vadă

și înlăuntrul cărora imaginea noastră răsturnată

se proiecta peste lume;

trăiam o nesfîrșită și dulce iluzie.

 

Reclamele luceau stins

luminînd capete îngenuncheate ale mulțimii.

Îmbrăcați în veșminte strălucitoare,

idolii cu picioare de lut

își ridicau fața din cenușă.

Ne tîram scheunînd ca niște cîini

la picioarele lor înfășurate

în steaguri fumegînde,

uitînd de Dumnezeul nostru bun,

uitînd de noi și de țară,

în timp ce pămîntul cărat

se transforma într-o mîzgă cleioasă,

ne ungeam trupul cu el,

încingînd un dans în jurul

idolilor ce vegheau în beznă.

Fără să ne dăm seama,

noi singuri ne ignoram soarta,

cărînd pămînt dintr-o țară în alta,

ne săpam și într-o parte

și în cealaltă parte a rîului groapa comună.

Cărînd pămînt, ne gîndeam

la țara noastră din cer,

la țara pierdută.

 

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Nichita Danilov – Recviem pentru țara pierdută

  1. d.p. zice:

    aceleasi cuvinte

    Apreciază

  2. eduardantoniu zice:

    Moldova?

    Apreciat de 1 persoană

  3. virtgil Diaconu zice:

    felicitari poetului

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s