Aventuri în Purgatoriu


cop-albastru-13martie1

Cînd l-am cunoscut, la relativ puțină vreme după revoluție, Ion Fercu era jurnalist la Bacău și scria poezii. Dacă mă ajută cît de cît memoria, cred că mi-a luat un interviu pentru un ziar de acolo, cred că este vorba despre Deșteptarea, care reprezenta pe atunci presa independentă, de fapt de opoziție, că pe atunci independența însemna să nu sprijini puterea, pe care cu toții, ăștia independenți desigur, o calificam drept neo-comunistă. Ca scriitor, Ion Fercu a debutat în 1996, cu volumul de poezii Iadul de paradă, urmat de Prizonierul prizonierului (1998) și de Amanții absurdului (2002). Era o poezie care alia în mod remarcabil prospețimea tonului, cu sugestiile livrești și o anumită dimensiune moralistă. O poezie de calitate, care rezistă și azi la lectură, dar care pare o cale la care autorul a renunțat. Din 2002, n-a mai publicat volume de poezii și nici nu știu dacă mai scrie. A publicat în schimb, în 1998, o monografie a teatrului Bacovia, la aniversarea a 50 de ani, și un interesant volum de eseuri, Agonia umanului, în 2000.

Și a venit anul 2004, cînd am primit de la autor primul volum din romanul Oaspetele, apărut la editura Cartea Românească, care anunța un prozator de mare forță, care stăpînea matur arta compoziției și pe cea a gradării narative și care scria foarte bine, ceea ce mi se pare esențial pentru un scriitor! Îmi amintesc că, la începutul anului următor, într-un articol de bilanț din Observator Cultural, care se chema 2004 – Anul romanului, treceam Oaspetele printre marile reușite ale acelui an literar, alături de cărți publicate de Ioan Groșan, Bogdan Suceavă etc. Din păcate, volumul al doilea avea să întîrzie pînă în 2008 și nu din pricina autorului, care l-a încheiat la puțină vreme după tipărirea primului volum, ci a dezordonatei activități editoriale ale acelor vremuri, și avea să-l publice la Iași. Cred că autorul este dator să ne ofere o nouă ediție, cu ambele volume tipărite deodată, poate chiar într-o singură carte. Au urmat romanele Z în 2009 și Audiența în 2012, care-i consolidează profilul – și cariera! – de prozator. Grație mai degrabă autorului decît imperfectului mecanism de difuzare a cărții de la noi, le am pe toate, le-am citit la vremea lor pe toate – iar acum le-am răsfoit un pic spre aducere-aminte – și am dat seama de ele, măcar în mesaje personale către autor…

Și a venit anul 2015, cînd Ion Fercu publică la editura Junimea din Iași romanul Ostaticul Umbrariei, 180 de pagini pe care, în același timp, ai tendința de a le citi pe nerăsuflate, dar și pe cea de sens contrar, de a lungi lectura pentru a prelungi plăcerea de a citi. Pînă acum, Ion Fercu fusese un romancier bun, cu acest roman devine unul excepțional. Din păcate, în ciuda puținelor articole, toate favorabile, și a premiului pentru proză cu care romanul a fost încununat de către filiala din Bacău a USR, la Festivalului-Concurs Naţional de Creaţie Literară Avangarda XXII, organizat în parteneriat cu Fundația Culturală Cancicov, acesta nu s-a bucurat încă de amplul ecou binemeritat. De altfel, și două din romanele anterioare beneficiaseră de premii – Audiența, premiul pentru proză aș revistei Ateneu, iar Oaspetele, premiul filialei USR Bacău. Nu că aș socoti premiile garante absolute a valorii unei cărți, dar un semnal ele tot ar trebui să dea! Știu, criticii noștri literari, cîți mai sînt, sînt mai atenți la producția marilor edituri decît la autorii în sine și la cărțile acestora. Nu mă iluzionez că voi schimba eu, care nici măcar nu sînt critic literar, ci un iubitor de literatură, starea lucrurilor, dar voi fi mulțumit dacă măcar voi atrage atenția unui număr oarecare de cititori, poate și a unor critici de meserie… Aș fi putut citi romanul acesta în avanpremieră, e drept în format electronic, dar cum sînt un cititor de tranziție, care nu citește decît texte electronice scurte, iar pe cele lungi numai cînd nu are încotro, nu am făcut-o și degeaba regret acum că am făcut-o cu doi ani întîrziere. Bun, un obstacol a fost și maniera de redactare – 90% din roman e alcătuit din schimb de replici între personaje, dar marcarea în text nu e marcată cu liniuțe de dialog, ci prin trei puncte. În textul tipărit, văd că merge mai ușor!

E foarte original romanul acesta și chiar ciudat, dar în sensul de provocator. Locuitorii Umbrariei, care este un fel de Purgatoriu, în care „umbrele” își petrec o parte din eternitate înainte de a trece prin Marea Judecată și a fi repartizate, după fapte, în Rai sau în Iad, sînt extrem de vii sub aspectul lor ectoplasmatic! De ce? Pentru că toate au venit în lumea tranzitorie a umbrelor cu poveștile lor de viață, cu amintirile de acolo, inclusiv cu amintiri despre momentul despărțirii de condiția lor de teriști, locuitori ai pămîntului. De pildă, Umbra Metafizică poartă cu sine istoria vieții sale de istoric și critic de artă și de amant de mare succes, regretul pentru muntele de datorii în care și-a lăsat soția, relațiile cu plasticienii și cu alți inși din domeniul său de elecțiune. La fel stau lucrurile și cu Umbra Criminală, Umbra Curioasă și toate celelalte personaje. Cît privește vremea petrecută în Umbraria, fiecare și-o petrece în felul său, cei mai mulți punînd la cale strategii personale prin care cred că vor putea influența Marea Judecată și, pe cale de consecință repartizarea în Rai sau în Iad. În această privință ele pun în mișcare, grație autorului de bună seamă!, o imaginație, o inventivitate debordantă. Bun, Umbra Metafizică are ambiții mult mai mari, nici mai mult, dar nici mai puțin decît să reformeze Umbraria, dar și Raiul și Iadul, un pic, așa, dar în punctele esențiale! Pe bună dreptate, pentru aceasta are nevoie de aliați, începînd cu însuși Dumnezeu! Cea mai mare parte a dialogurilor se desfășoară de altfel în această zonă, a proiectului de reformă și a căutării aliaților. Iar, adesea, conflictele de opinii devin paroxistice, spre mirarea Umbrei Metafizice! Nu, nu intru în detalii, lectura directă poate fi mult mai savuroasă, decît rezumatele mele…

Ei, bine, structura atît de dialogală a acestui roman îl poate transforma într-un excelent punct de plecare pentru o dramatizare, pentru transformarea într-o piesă de teatru. De altfel, un istoric literar, Ion Rotaru, diagnosticase această dimensiune dramatică și în poezia lui Ion Fercu. Dar aici îți sare în ochi, ca să spun așa, iar această oportunitate nu ar trebui ratată, măcar de dragul romanului însuși! Sigur, în roman, este multă substanță și mai multe personaje și întîmplări ale acestora, mai mult decît ar avea loc într-o piesă de teatru. Dar o soluție există, autorul poate decupa din respectiva substanță numai personajele „principale”, începînd cu Umbra Metafizică, și mai ales întîmplările legate de proiectul reformei. Cît privește modul de înscenare, aici e nevoie de un regizor pe măsura romanului/ piesei. Îl felicit din inimă pe Ion Fercu pentru acest roman și aș fi bucuros dacă s-ar gîndi o clipă și la sugestia mea.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Aventuri în Purgatoriu

  1. felicitari pentru text! Cred că orice autor și-ar dori o astfel de lectură 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Vasilica Ilie zice:

    Felicitări atât a autorului pentru cărţi cât şi a dv. pentru textul laborios.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Viorel Savin zice:

    Da, domnule Liviu Antonesi, aveţi perfectă dreptate! Şi, pentru că mi-aţi dat ocazia, şi chiar îl iubesc pe Fercu, pun şi eu, în siajul comentariului excelent al Domniei Voastre, câteva gânduri de prin 2015, cunoscute de IF:

    IF avea nevoie de un vis

    Am citit cu plăcere cartea „Ostaticul Umbrariei”, proaspăt ieşită din laboratorul lui Ion Fercu. Ce final splendid ne-a rezervat buhuşeanul…!? („…Spune-mi, Cruz, dacă ţi-ar sta în putinţă, ai schimba ceva prin Rai? Dar prin Iad?” Calm, fără să-şi ia privirile de la el, Cruz aşeză uşor foarfecul în iarbă, îşi scoase mănuşile, îşi potrivi şapca puţin mai spre ceafă, şi-i răspunse cu aerul cel mai firesc din lume, aplecându-se puţin, politicos, ca un îngrijorat semn de mirare care nu-şi poate exprima toate sentimentele: „Bună dimineaţa, señor! Sper să aveţi o zi bună…”) Plin de sugestii final de roman. Adânc. Uluitor. Ca deschiderea bruscă a unei ferestre în zidul lumii necunoscute din lăuntrul celuilalt… Celorlalţi… Lume aflată dintotdeauna alături de tine, dar, până la citirea ultimei silabe a acestei cărţii, nici măcar intuită…
    Fac mărturisirea surprizei nu determinat de calitatea scriiturii sale – îi cunosc bine condeiul, din celelalte volume publicate -, sau prea uimit de… „poziţiile” inedite din care îşi atacă subiectul – evident, în primul rând cu scopul de a şi-l limpezi! -, ci pentru că, prin această ultimă apariţie editorială Ion Fercu demonstrează că are acces la propria-i culme.
    Hermeneut neobosit al marelui damnat din spaţiul slav, îl ştiu de dostoievskian incurabil; şi îmi este suficientă simpla înşiruire a titlurilor volumelor sale de poezie, de eseuri şi de proză – „Iadul de paradă”, „Prizonierul prizonierului”, „Agonia umanului”, „Amanţii absurdului”, „Oaspetele”, vol. I şi II, „Z”, „Audienţa” -, pentru a-mi contura cu exactitate teritoriul privat în care îşi exersează vindecarea (exorcizarea?) obsesiilor.
    Intelectual cu spirit în continuă ebuliţie, conducător de instituţie practic şi sever – însă nu dincolo de limita suportabilităţii celor din jur -, birocrat prin „fişa postului”, dar veştejind cu glas mare birocraţia, jurnalist sagace creditat în urbea buhuşeană ca rezoneur incomod, nu de puţine ori ţintă a unor atacuri imunde, fragil iubitor de sine timorat şi uneori (doar uneori!), concesiv, IF este, în totul, un nemulţumit; se simte profund înşelat şi pe nedrept păgubit de context; contextul social, politic şi economic în care e obligat să supravieţuiască. Deci putem zice fără să riscăm prea mult plasându-ne în siajul lui Gustav Jung, că „Ostaticul Umbrariei” a devenit (s-a născut din frustrările autorului ca), un uroboros existenţial care se autodevoră, care se autoîmpuţinează, râmânând totuşi pe ecranul minţilor pregătite neschimbat în proiecţia sa de metaforă a existenţei.
    În fond, ce vrea IF?
    Ingenios, pentru a ne contamina cu propriile lui idei despre obsesiile/urgenţele/exigenţele „teriştilor” – după cum colocvial îi numeşte pe pământeni -, autorul recurge la un subterfugiu literar folosit şi de alţi scriitori cu scopul a-şi credibiliza alegoriile (J. Swift, – „Lilliput”, „Blefuscu” etc., etc., R. Musil, – „Kakania”, Şt. Zeletin, – „Ţara măgarilor”, V. Savin, – „Cretinozauria”, D. Sandu, – „Talibania” ş.a.), şi îşi botează locul din visul eroului principal „Umbraria” (Ţara umbrelor), pe care o plasează „geografic” între Iad şi Rai precum Dante „Purgatoriul” între „Infern” şi „Paradis”; însă… nu cu aceeaşi menire. În Umbraria ferchiană umbrele, individualizate de tarele existenţelor lor fizice, nu sunt deloc preocupate să se distanţeze de păcatele în care s-au calificat, ci… uneltesc copios; cu intenţia de a schimba chiar regulile ce organizează pentru toţi, după cum li se cuvine, pedeapsa sau răsplata finală.
    Explorarea teritoriului de dincolo de conştiinţă (sau, dacă vreţi, de „dedesubtul conştiinţei”), îi prilejuieşte prozatorului, inventariind idei plutitoare pe fruntea valurilor moral-filozofiei, scrierea unor dialoguri întinse, vioaie, care, se simte la lectură, îi procură lui însuşi rafinate delicii. Însă… acest egoism creator îl fac să neglijeze nevoia cititorului de acţiune în poveste, care să îi ţină treaz interesul; îl fac să uite de aşteptarea acestuia la spectaculoase răsturnări de situaţii şi de nevoia acută a lui de a simţi viaţa cărţii pe care o citeşte ca pe o posibilă viaţă a sa, sau, în cel mai fericit caz, ca pe un reper al vieţii sale…
    În „Ostatecul Umbrariei”, care ni se pare că a fost scrisă sub protecţia lui Mircea Eliade („Viaţa este o continuă creaţie de miraje, o continuă intervenţie a visului prin instinctul pe care îl are de a ieşi întotdeauna din realitate, de a nu fi prezent; mai precis, de a crea încontinuu un prezent al lui personal, o sinteză proprie a organismului său spiritual”), motivul vieţii ca vis, folosit în literatură de-a lungul timpului cu mare succes (William Shakespeare – „Visul unei nopţi de vară”, Calderon de la Barca – „Viaţa e vis”, Mihai Eminescu – „Sărmanul Dionis”, (primul vis transferă eroul într-un avatar la nivel terestru), Macedonski – „Noaptea de noiembrie”, Cezar Petrescu – „Omul din vis” ş.a.), îl particularizează pe Ion Fercu ca scriitor şi îi dă posibilitatea să îşi generalizeze neîngrădit alegaţiile vizavi de interogaţia cardinală a propriei opere: „Suntem o specie tragică sau „comedioasă”, domnule?”
    Aş mai preciza că circumscrise acestei insolite întrebări sunt şi alte două ipoteze care au făcut epocă în psihanaliză şi în filozofie: a lui Sigmund Freud, – „Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea”, şi cea a lui Schopenhauer: „Lumea este reprezentarea propriului meu vis.” – Folosite, aceste ziceri ar fi servit perfect drept motto clarificator al acestei scrierii ce abordează fără complexe, disecându-l cu roditoare îndrăzneală, fantasticul interior.
    Metafizicului Ion Fercu „îi trebuia un vis ca să suporte realitatea”; şi, închipuindu-se „Ostatic în Umbraria”, şi-a publicat însemnările.
    Viorel Savin

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulâumesc frumos, Domnule Savin pentru intervenție. aduceți o mulâime de informații utile. La început mă întrebam dacî aâi făcut bine fivulgînd finalul, dar apoi mi-am dat seama că important este cum a ajuns autorul la acel final. Deci, e ok!

      Apreciază

  4. Dana (Mara) zice:

    Felicitari! Un dar muzical in prag de primavara.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ion Fercu zice:

    Multumiri L.A.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s