Parchetele sînt deasupra legii?

 

Sigur, aplaudăm cu toții succesele luptei anticorupție și cel mai adesea nu suntem atenți la detalii, la respectarea strictă a legii și a procedurilor. Problema parchetelor nu este una simplă – campania anticorupție e debordantă, are nevoie de mulți procurori – și la DNA și la DIICOT și la parchetele obișnuite și adesea selecția nu se face cu respectarea strictă a legii, că despre competență… De-o pildă, celebrul acum Mircea Negulescu de la DNA Ploiești, dat afară după potop de abuzuri și scandaluri, a ajuns acolo, arzînd etapele promovării, deși nu le respecta nici măcar pe cele pentru simpla admitere ca procutor. Dar exemple sunt multe, l-am ales pe acesta pentru că umple presa acum. Voi posta un articol al lui PAH despre „viața și opera” ipochimenului. Dar acesta e doar un aspect, grav, dar nu decisiv. Problemele grave țin de dependența parchetelor de factorii politici și de serviciile de informații. În prima chestiune, a trebuit să vină toamna lui 2004, pentru ca DNA să nu se mai ocupe exclusiv de inamicii politici ai lui Băsescu și să devină mai „pluralist”. Gurile rele spun că a fost nevoie de o intervenție de peste Ocean, un fel de „mai împrăștiați, băieți, mai împrăștiați”! Abia atunci DNA s-a apropiat de ilustra famiglie și de primul cerc ar apropiaților. Nu chiar de tot, iar unele dosare trenează la DNA. Să mai întreb despre cele ale Dnei Udrea, ale fosrtului primar Nichita și cîte altele? De-o pildă, dacă prin dosarul Microsoft 1, cîțiva milocii au scăpat cu pedepse ușoare și cu banii neluați, în schimbul denunțării rechinilor mari, de ce nu avansează Microsoft 2? Au turnat ăia prea puțin? Trebuie protejat careva? Ce s-a adunat nu se utilizează pentru că e bun ca mijloc de șantaj politic?

Cît privește colaborarea strînsă dintre DNA și SRI nu mai este o bănuială a presei, ci un fapt confirmat oficial și neoficial dintr-o puzderie de surse. Pentru o țară măcar aspirantă la democrație, întrebarea care se pune este dacă că o hotărîre a CSAȚ, care este un organism administrativ, nu o parte a legislativului, poate ține loc de lege? În nici un stat de drept, așa ceva nu este posibil, la noi, președintele nici măcar nu se obosește să înlăture ilegalitatea, deși i-a fost semnalată de peste un an. Oricum, nu cred că se miră nimeni că destule dosare construite de DNA sînt reîntoarse de instanțe, iar altele, dacă sînt acceptate, acuzații scapă din pricina probatoriului amatoricesc. Nu te poți duce în fața judecătorilor cu dosare încropite numai din denunțuri și interceptări, mai sînt necesare și niște probe consistente și verificabile!

În sfîrșit, bomboana pe coliva democrației este pusă de ancheta in rem la care supune DNA guvernul României pentru un  act de guvernare, fapt imposibil într-un stat de drept. Și asta se petrece deși Curtea Constituțională n-a constatat vreo încălcarea a legii fundamentale sau a vreunei alte legi. Că Ordonanța 13 și, mai ales modul de adoptare, a fost imorală, că a fost o uriașă imbecilitate politică, este adevărat, dar nu s-a petrecut numai ilegal. Guvernul cu partidele din coaliție cu tot vor trebui să plătească prețul politic și datoria nu va rămîne nedecontată, dar în asemenea chestiuni nu e loc de amestecul pe deasupra legii al DNA. Ca să nu mai spun că o anchetă in rem este una în care nu avem constatată vreo infracțiune, dar ne apucăm de căutat, poate o fi ceva. Asta mi se pare mai degrabă o tentativă de intimidare a guvernului decît o anchetă întemeiată. Problema cu DNA-ul, parțial și cu alte parchete este aceea că s-au îmbătat de pasiunea puterii. Iar acum, după succesul marilor proteste, în care DNA a primit numai cuvinte de laudă, mă tem că beția are și mai puține șanse să treacă. În cazul în speță, DNA a reacționat mai degrabă la strigătul protestatarilor – „DNA să vină să vă ia” – decît la solicitările legii. Problema care se pune acum este dacă este posibil să se facă dreptate – ceea ce ne interesează pe toți, după cum cred – încălcînd sau ocolind legea… Respectarea strictă a legii, de către toți – . politicieni, instituții, cetățeni etc – este însăși temelia democrației, a statului de drept. Ca și Dragoș Pătraru, căruia îi postez un artic0l, mai jos, nu cred că trebuie să suspendăm democrația pînă terminăm lupta cu corupția. Cum ultima e eternă, consubstanțială omului și societăților sale, ar însemna să punem democrația definitiv între paranteze. V-ar plăcea să trăiți într-o asemenea lume? Păi, deja trăim!

În cele din urmă, oricît de nerăbdători am fi să-i vedem pedepsiți pe ce care și-au bătut joc de noi și de banul public, trebuie să ne obișnuim cu gîndul că a face dreptate nu este o operațiune stahanovistă, ci una temeinică, care poate avea nevoie de timp, iar gîndul că am putea scurta timpul scurtcircuitînd legile și procedurile este curată nebunie. Asta nu poate conduce decît la înlocurirea statului de drept cu un stat de drepți!

Aici textul lui Doru Bușcu despre „elanul parchetelor”, anchetarea Ordonanței 13 și altele fel de interesante…

http://www.catavencii.ro/editorial/te-cunosc-dupa-penale-periculoaso/

Aici textului lui Dragoș Pătraru despre „încuierea democrației”

http://www.catavencii.ro/sa-incuiem-nitel-democratia-debara-cat-isi-face-justitia-de-cap-romania/

Aici PAH despre „viața și opera” procurorului Negulescu

http://www.catavencii.ro/vremea-competentilor/