Democrația nu e pentru toți? Update!


Cred că înțelegem greșit democrația plecînd de la sensul său etimologic, drept „putere a poporului”. Noroc că intervin unii mai înțelepți decît noi, care citesc literal, nu ironic fabula cu „democrația nu e pentru căței”, ca să ne aducă pe drumul cel bun! Democrația nu e pentru bătrîni, pentru cei de altă părere decît noi, nu e pentru populația rurală, e doar pentru noi, „iluminații”, cei care sîntem de partea bună a istoriei, care ne ducem în piață, ne facem selfie, le postăm pe Facebook și ne integrăm „în lumea bună”, cum spunea consoarta celui citat, pe aceeași rețea socială, de deasupra unui selfie la modă, „la protest” ca pe promenadă, de bună seamă…

cartarexu

O vorbă atribuită lui Churchill, care poate că îi și  aparține sună: „Știu că nu ai dreptate, dar aș muri pentru dreptul tău de a nu avea dreptate”.(Iată, la comentarii dl Micea Anastase îmi reamintește că Sir W a preluat-o de la Voltaire, iar Dorin Tudoran că dl Arouet a găsit-o în Cicero!). Aceasta mi se pare a fi esența ultimă, chintesența democrației. Au preluat-o și alții, între care regretatul Ion Rațiu… Dar ce știu eu despre democrație, ce știa Sir Winston, ce știa Sir Rațiu? Are cine să știe, cam aceiași care în iarna lui 2012 îi împroșcau pe protestatari cu calificative precum „ciumpalaci”, „pegră imundă” și alte amabilități… Că doar dreptul la protest nu erau și al lor, ci doar „democraticelor” noastre elite. Pentru că veni vorba, alți democrați, politologul Tismăneanu și pianistul Dan Grigore, îl îndeamnă pe președinte la încălcarea Constituției. Ce contează că îi pun acestuia poziția în pericol, ce contează că riscă escaladarea tensiunii sociale pînă la explozie? Ocazii de selfie să fie!

Bunicul meu matern avea o vorbă: „Să te ferească Domnul de ciocoi, de neamuri proaste”. Dar cum știa el ce știa adăuga: „Dar mai bine ferește-te singur”. E o idee, din păcate imposibil de aplicat în epoca aceasta, a comunicațiilor globale, cînd ipochimenii cu pricina dau buzna peste tine, chiar și după ce ai renunțat la Facebook. Tot te informează vreun prieten!

Upade! Maladia democrației restrînse e mult mai răspîndită în rîndurile elitei nostre decît credeam. Mai jos linkul către o analiză a lui Emanuel Copilaș la niște afirmații ale dlui Pleșu…

http://www.observatorcultural.ro/articol/despre-democratie-vot-elite-si-proteste/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la Democrația nu e pentru toți? Update!

  1. dorindavid zice:

    haha, prietenul la nevoie… :))

    Apreciat de 1 persoană

  2. dorindavid zice:

    Fireste ca e trist, e mai mult decit trist! (Doar finalul postarii m-a facut sa zimbesc, restul nu)… Pt. ca vorbim de 5.5k likes si 1.2k shares… cum ar veni vorba WTF (nu, nu e welcome to facebook, e what the fuck!)

    Apreciat de 1 persoană

  3. Si Sir Winston a preluat zicerea de la François-Marie Arouet mai cunoscut dupa numele de scriitor Voltaire.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Dorin Tudoran zice:

    Vorba atribuita lui Churchill îi aparține, de fapt, lui Voltaire, care Voltaire a luat-o și el de la cel căruia îi aparținuse până atunci, Cicero ș.a.m.d. Faptul că vorba asta merge din gura in gura (gura unor oameni mari) spune ca e bine sa ascultam la ea.

    Singura mirare este Dan Grigore – parca nu-mi vine sa cred. Il voi intreba.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, cineva m-a trmis deja la Voltaire, tiu la Cicero, i-am dat de urma! Păi, Dan Grigore, la care țin enorm, cere pe Fb demiterea guvernului, disolvarea PSD, asa, in spiritul democratiei pluraliste. Mi-a trimis pasajul cineva prin mail. Caut si dacă-l găsesc, îți trimit prin mail…

      Apreciat de 1 persoană

      • Dorin Tudoran zice:

        Când lucrurile devin cu totul insuportabile – cum este cazul acestui „guvern” – oamenii mai scapă și îndemnuri de felul acesta. Mă gândesc la Dan Grigor. Profesorul Giruetă însă o face cu program, că tot e el profesor de științe politice…

        Apreciat de 1 persoană

      • Sigur, ca poate fi și așa. Ti-am trimis pe mail postarea lui DG… Că Volodia e în programul său, cu agenda sa, poți să fii sigur!

        Apreciază

  5. dorindavid zice:

    Pt. că nici eu nu mai am cont de facebook, am făcut cîteva „săpături”: între timp omul si-a sters postul cu pricina! („Page not found” e răspunsul cunoscut). Dar pt. că nimic din ce a fost postat pe net nu se pierde!, textul poate fi găsit pe multe alte situri. Am aflat și de un alt post al lui Cărtărescu, un fel de dacă eu nu te văd nici tu nu mă vezi. În 5 februarie a scris: „Nu am decât tristețe pentru manifestanții pro-PSD. Sunt o parte dintre părinții și bunicii noștri. Nu sunt nici de batjocorit, nici de ironizat. Acum câteva zile îi numeam ”proști” pe șefii PSD ce doreau organizarea unor mitinguri-mamut. Nu m-am referit nicio clipă la oamenii păcăliți de ei cu televizorul, cu aceleași mijloace din anii 90. Au și ei dreptul acum să-și susțină credințele. I-am văzut și la Mineriade aplaudând minerii: și unii, și alții erau păcăliți de același partid.”

    Cam asta e situația… ăștia ne sînt visătorii…

    Apreciat de 2 persoane

  6. Din păcate, uneori, visătorii ne produc coșmaruri….

    Apreciat de 1 persoană

    • dezideriududas zice:

      Visatori revolutionari de Volvo si-alte alea, saruri de baie fine….e drept, o treapta net superioara revolutelor Kent si valuta…. Dormitul (pe) tun al conservatorilor nu va schimba continua revolutie a visarii….Din pacate cosmarurile reprezinta doar o divizie, e drept, superioara, a „revolutiei continue”….Cum evolutie nu prea e, nema’ cosmar acolo….Acolo se joaca in municipal….

      Apreciat de 1 persoană

  7. vasilegogea zice:

    …toți gata „să moară în picioare”, nu ca brazii că e prea plebeu, ci ca „plopii” (Populus… ), dar au o dilemă: nu știu dacă sunt cu soț, sau fără!…

    Apreciat de 1 persoană

  8. dezideriududas zice:

    Fraieri comuniștii. Dacă n-ar fi tâmpiți și-ar fi deștepți….ca anticomuniștii….Poate totuși dom’Gabriel nu i-a dat toți zmeii lu’ « ăla micu’ »….in enciclopedia ‘ceea…O mai fi ramas vreunu’, măcar intrat pe șest in urma marelui succes a lu’ ăla micu’ devenit zmeul-zmeilor doborând căpcăunu’ baron ( cand si-a luat inima-n dinti si a strigat «Baroane» in biserica lui Taicutu’ Terezu, au fugit toti dracii care-ncotro…)….Atunci a intrat toata lumea in stadion sa aplaude, inclusiv portarii…Poate atunci….O sa-l intreb pe nea’Andrei, mai asezat din fire ( nu stiam ca l-a avut profesor pe acad. Dan Haulica )…., că dom’Gabriel si-acu’ ar mai scrie un Apel, dacă nu pentru lichele ( chiar daca lui Tatulici i-ar lua mai intai o scama ) , măcar pentru vreo muscă ( cum contrariile se atrag, « musca » o fi « nefasta scamei » ? )…Probabil « Apelul academicienilor » a generat tinichigereala levantină a lu’ ăla micu….E clar ca stie cum sa iubească fimeile, vorba ta Liviule, bre’ , da’ ce are bre’ cu uaminii ‘ceia de academicieni, e drept, ciudati, ca nu au ramas si ei ca cei normali, adica inerti…. ? Aveti si voi la Iesi un academician iute vărsatoriu’ de sânge de academician revoltat ( cre’că e de pe ramura lui Stefan cel Mare de urmărire a urmasilor, urmasilor…, doar n-o sa ramana de capul lor…., nu de alta, da’ mama lui Stefan incă nu l-a primit acas’ pe fii-su, si-au trecut totusi atatea secole, a devenit si « cel mai mare roman » … / Cine a pomenit sa fii cel mai mare si să nu te primească mămica acasă ?….)…., nu așa de atent si grijuliu la evolutia ramurii, ca primaru vost’….

    Apreciat de 1 persoană

    • Dar care e academicianul de la Iași, zbiguliticule, că nu-l găbjesc?

      Apreciază

      • dezideriududas zice:

        Viorel Barbu

        Apreciat de 1 persoană

      • N-a semnat vreun apel…

        Apreciază

      • dezideriududas zice:

        Pai da, l-a atacat, sau l-a considerat inoportun. O stire de presa ( o declaratie de-a lui ). N-o mai reiau…, si-asa….

        Apreciat de 1 persoană

      • Păi, în măsura în care era confuz în formă și cam ceaușist pe fond, era inoportun. Iar un matematician nu poate să nu observe asta!

        Apreciază

      • dezideriududas zice:

        Te-am invitat la un eveniment la Constanta caruia i-am dat un nume plagiat de la acad. I.A. Pop. Aici i di vina dom’Vasile si n-o sa-l iert ca uite ce uamini se rade de mine….O sa te mai invit si la alte evenimente la care va fi invitat atat el cat si acad. Gheorghe Paun ( „Curtea de la Arges” ). Pana la urma si eu sunt cam confuz in forma atat timp cat toti ceilalti sunt „clestar” si chiar „cam ceausist” pe fond, ca „fondul clasei” nu s-a mai strans de mult….Aici i di vina cei care l-au ras pe precursorul piratului, ca daca nu-l radeau devenea iar presedinte si Incontinenta devenea iar Rezistenta vreo 4 ani…si tot asa…Asta, daca democratia era chiar pentru toti…Bre, da’ sa nu ti supiri pi mini ca nu mai fac daca-i cu șag….La voi si rade mai bini ca la ceilalti, prea siriosi pientru gusturili mieli…Rezist ieu cat rezist…da’ nu-s solenoid….Iar ca matematician sunt un fel de liber-schimbist, ca trec de la fractalisti la constructalisti, un fel de divizie artimetica a geometriei descriptive a istoriei economiei. Da’ scap eu pan’ la urma…., nu faceti prea multe calcule sumbri. Niminea n-a ajuns pan-aicisa, abia de-aici incepe nebunia matematicii…Normalitatea ei o gasesti in toate aprozarele.

        Apreciat de 1 persoană

      • dezideriududas zice:

        Barbu ‘ista fuse om bun in ’89-’90 sau „doar” golan ? N-am rezistat si am citit 2 sec. Fuse rector intre 1981-1989 …Mda…, si voi cu „Iesii” vostri….Poate e timpul sa „Intrati” si voi….Ai retinut aia de la mine despre „Marea Intrare” din 1989, cand Mihai Botez a oprit pozitionarea SUA fata de sustinerea lui Ceausescu ( vizita la Bush senior in decembrie 1989 – atunci AMP era prea mica si oricum ea pare ca doar la coane’ are succes, aici coana Ioropa…)…. ? Ai mai auzit-o ? Eu nu. O sa-l intreb pe Marius Mioc, de la „Intratii” de la Timisoara…El e „tehnocratul ramurii”. Am incredere in uomu’ ‘cela. De aia i-am dat „veghea” la Timisoara….

        Apreciat de 1 persoană

  9. mihaidg zice:

    Bravo, Liviu, interventie necesara. L-ai uitat insa pe Liiceanu, care a comis un delir mai ceva decit altii.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Pavel Emanuiel zice:

    Iată de ce democrația nu-i pentru toți:

    Iepurasul isi scria teza de doctorat.

    Curioasa, vulpea, trecand prin zona, il intreaba:
    – Ce faci iepurasule, despre ce scrii tu acolo?
    – Am inceput lucrarea de cercetare despre cum este mancata vulpea de catre iepuras….
    – Ha, ha, ha… pai cum o sa manance un amarat de iepuras o vulpe, poate invers….
    – Cercetare stiinfica, vulpeo, daca nu crezi, te astept deseara la vizuina.
    Dimineata, padurea uimita de mirare…. in fata vizuinei, pielea vulpei era intinsa la uscat.

    Curios lupul, apare si el la iepuras si il intreaba:
    – Despre ce scrii tu acolo, iepurasule?
    – Sunt la cercetarea propriu-zisa din teza de doctorat, studiez cum e mancat lupul de catre iepuras.
    – Ha, ha, ha…. cum o sa manance un amarat ca tine un lup mare si tare ca mine?
    – Asta e cercetare stiintifica serioasa, daca nu crezi ne vedem deseara la viziuna.
    Dimineata, stupoare mare in toata padurea… pielea lupului era intinsa la uscat langa cea a vulpii.

    Nemairezistand, ursul o apuca si el spre iepuras si il intreaba:
    – Despre ce mai scrii tu acolo iepurasule?
    – Sunt deja la concluziile cercetarii in care demonstrez cum e mancat ursul de catre iepuras….
    – Ha, ha, ha, ho, ho, ho… ce tot spui pricajitule? ….. cum sa manance un mititel ca tine un urs mare ca mine?
    – Nu crezi?! Aceasta este o cercetare stiintifica, nu e o gluma, vino deseara la vizuina si ai sa te convingi…
    In dimineata urmatoare, toata padurea era socata…. pielea ursului era intinsa la uscat langa cea a lupului si cea a vulpii….

    Dupa cateva ore, cand lighioanele padurii se raspandisera care incotro, iepurasul iesi razand din vizuina, de gat cu leul care ii spuse:
    – Ai vazut iepurasule? Ce iti spuneam eu : nu tema conteaza, ci coordonatorul…

    Apreciat de 1 persoană

  11. Eram la Iasi cand am avut un mare privilegiu, sa audiez un concert Dan Grigore. Nu mai stiu anul, oricum era inainte de ’89. Intr-un moment de tacere, de undeva din spate, s-a auzit zgomotul unei pungulite de bomboane. Dan Grigore s-a oprit, apoi a scrutat sala si a spus raspicat: „pofta buna!”. Dupa care si-a reluat minunatul concert. Omul cu bomboane era in spatele meu si l-am putut auzi. Dar dan Grigore, era cu mult departe.
    Fabulos personaj!
    Chiar nu mai stiu ce se intampla. Sa speram ca este o greseala. Oricum, nimic si nimeni nu o sa mi-l scoata din suflet, caci a sadit mult acolo. Vorba dlui Dorin Tudoran, „Când lucrurile devin cu totul insuportabile – cum este cazul acestui „guvern” – oamenii mai scapă și îndemnuri de felul acesta”.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Emil Răducanu zice:

    Lucruri cu totul insuportabile ? Dar guvernelor Boc sau Ungureanu, domnul Grigore le-a găsit circumstanțe atenuante, că nu țin minte să fi luat poziție, cel puțin în public !

    Apreciat de 1 persoană

  13. Emil Răducanu zice:

    Sunt ceva circumstanțe lămuritoare și în ceea ce îl privește pe d-ul Cărtărescu, dacă citim sau recitim cap 11 (Scriitori contemporani. De la Cărtărescu la Codrescu) din excelenta carte Narcotice
    in cultura română a lui Andrei Oișteanu

    Apreciat de 1 persoană

  14. Emil Răducanu zice:

    Tot respectul și pentru d-ul Pleșu, deși nu l-am înțeles când I-a trimis în 1982 lui Ceaușescu cele două memorii, cerând să fie reintegrat în vânzoleala Bucureștiului după penitența în liniștea patriarhală a Tescanilor. Alți cărturari și patrioți români s-au îndrăgostit iremediabil de raiul de la Sighet și Aiud, încât n-au mai vrut să-l părăsească.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s