Cu o zi mai tîrziu, Iohannis ține discursul vieții sale!


627x0

Da, asta trebuia să facă președintele ieri seara, în loc să iasă la o baie de mulțime cu totul nepotrivită. În seara asta, într-un discurs televizat D Sa a situat chestiunea amnistiei și grațierii și a modificărilor celor două coduri – penal și de procedură penală – în contextul tentativei guvernului de a le trece prin ordonanță, deși sunt legi organice și al amplelor mișcări de protest din țară din această săptămînă, dar și al criticilor formulate de asociațiile profesionale ale magistraților, de societatea civilă, de procurorul general etc, și a anunțat că pregătește un referendum în aceste chestiuni. Ei, bine, PSD va avea parte de votul popular de la care se tot revendică și de care nu avea nici un chef în privința acestor legi cu dedicație! Asta e. După bila neagră de aseară, președintele ar avea acum dreptul la vreo două bile albe. Dar aș prefera să nu ne mai țină în dușuri scoțiene! Poate evita PSD confruntarea cu votul popular? Deocamdată, poate, e suficient să trimită proiectele de lege pe calea normală de legiferare, în Parlament. De ce n-au procedat de la un început așa, preferînd să încerce să le dea pe sub mînă? Păi, sînt legi organice, nu? E grea statistica, cu toată majoritatea din cele două camere… Și mai este un motiv – graba! Se apropie de de final „dosarul Bombonica”, de care Dragnea vrea să scape, ca să scape de a doua posibilă condamnare penală! Nu e comic cum un întreg partid, cu guvernul său cu tot luptă din răsputeri pentru albirea lui Dragnea?! Sigur, modificările vor fi și în favoarea altora, dar e vorba despre un fel de „cîștiguri colaterale”, miza e salvarea lui Dragnea!

 

http://www.gandul.info/politica/iohannis-convoaca-referendum-pentru-gratiere-si-modificarea-codurilor-penale-16107061

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la Cu o zi mai tîrziu, Iohannis ține discursul vieții sale!

    • E complicat, dar asta trebuia sa declare ieri, nu sa iasa ca proasta in tirg… Deocamdată, acest cartonaș poate obliga guvernul să trimită legile în Parlament…

      Apreciază

      • Virgil zice:

        Pai si daca le trimite in parlament Domnule Profesor aia voteaza dupa „indicatiile pretioase” ale lui Dragnea deci tot un drac . Pe de alta parte a iesit la o demonstratie care nu „anti consitutionala” Orice om are dreptul la opinie inclusiv el. Nu am devenit brusc avocatlul lui KWI (de cand numirea Liviei Stanciu la curtea constitutionala il consider tot un politruc un pic mai spalat

        Apreciat de 2 persoane

      • 1. Președintele nu avea ce căuta acolo, nu există pauze în meseria de președinte, pînă nu-și termină mandatul, nu e simplu cetățean, 2. Este vorba despre legi organice, ceea ce complică nasol socotelile. Altfel de ce ar fi încercat să le dea pe sub mînă!

        Apreciază

      • Virgil zice:

        Nu sunt de acord cu dumneavoastra. Presedintele are drept la opinie si opinia lui a fost clara „este impotriva ordonanatelor” Ca exista o nuanta ca putea sa-si exprime opinia de la pupitrul Cotrocenilor pot fi de acord cu Dumneavoastra. Dar faptul ca a venit in Piata Universitatii nu este nimic „ilegal”

        Apreciat de 2 persoane

      • Eu spun sp citeșlti textul lui PAH, postat înainte de acesta, vei vedea că e chiar mai nasol decît ceva ilegal, s-a pișat practic în capul protestatarilor!

        Apreciază

      • Virgil zice:

        Domnule Profesor. Eu stiu ca „piata Universitati” este un loc „sacru” unde politicienii nu au ce cauta (indiferent de numele lui). Asa cum si Basescu a fost acolo (va mai amintiti de tepe ? ) Constantinescu la fel (ma rog fara Ion Ilici Iliescu ) . Piata Universitatii este un loc ca o agora in care toti cei ce vor sa protesteze vin si isi varsa naduful. Cate odata suntem de acord cu ei alta data nu . Asta inseamna democratie. Locul acela nu este numai pentru cei care sunt „de-ai nostri” si mai vin si persoane „neavenite” in special politicieni. Nu este moral ca politicienii sa vina acolo, sunt de acord , insa cu siguranta nu este ilegal

        Apreciat de 2 persoane

      • 1. Președinții nu protestează, ei mediază, 2. Nu cred că Kiwi ar fi bucuros de comparația cu Popeye, 3. Emil s-a dus acolo cînd a cîștigat alegerile, nu ca precedinte în funcție. 4. În genere, Piața trebuie prtotejatî de politruci, de oricare!

        Apreciază

      • Virgil zice:

        De acord cu Dumneavostra dar cu ceva nuante:
        1. Ca sa medieze trebe sa aiba interlocutori da pana acu Dragnea si gasca lui de puscariasi a discutat doar la modul „belicos” „nu faci ca noi te suspendam”
        2. Daca nu-i place comparatia cu Popey atunci sa nu mai se comporte ca el. Vedeti numirea lu Stanciu care a fost in aceeasi nota ca a lui Popey (cineva care sa fie neconditionat de partea lui)
        3. Din pacate si politicienii sunt cetateni asa ca ne place sau nu ei pot veni legal sa protesteze unde vor ei

        Apreciat de 1 persoană

      • 1. Nu cîștigăm nimic punînd eticehete pe Dragnea etc, e șeful partidului de guvernămînt. Ca să fie interlocutor, trebuia tratat ca atare, nu cu etichete. Acum, mă refer la președinte. 2. Păi, aici nu suntem în divergență. 3. Nu are nici o importanță dacă e legal, deși e destul de greu să susții asta cînd e un președinte în funcție!, așa ceva pur și simplu nuu se face dacă ai obraz…

        Apreciază

      • Virgil zice:

        wow , este prima data cand ne „sfadim” asa a la long .
        Un singur lucru am sa spun: „Dragnea a fost cel care a inceput (ca sa zic cum ziceam cand eram mici) ” si doi : Dragnea este chiar puscarias (2 ani cu suspendare) , si trebe tratat ca atare.

        Apreciază

      • Păi, nu e sfadă, e un șir de clarificări ale punctelor de vedere… Cunosc și eu pușcăriași, nu le scot toată ziua asta pe nas. Ca să nu mai spun că dosarul acela e dubios de la un capăt la altul. Abia în „Bombonica” de care vrea să scape, ar putea lua o pedeapsă pe bune…

        Apreciat de 1 persoană

  1. eduardantoniu zice:

    In sf^rsh^t o dashkis Mutu’ gurea!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Absolut just!
    Proba votfocului!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ion Fercu zice:

    Presedintele este un mediator. Medierea nu se realizeaza in strada, incitand. Institutia mediatizarii
    are, ce-i drept, exigente prea elevate pentru o democratie ca a noastra, atinsa de patima canibalizarii. Faptul ca PSD a gafat grav nu scuza gafa Presedintelui. O democratie autentica poate pune la colt asemenea derapaje (amnistie,gratiere cu scopuri lipsite de orice reper moral autentic) prin parghii constitutionale.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Vasilica Ilie zice:

    Mâine se împlinesc 158 de ani de la Mica Unire. Am crezut că preşedintele Iohannis (am auzit că mâine pleacă din ţară) vine cu un discurs în consecinţă. Dincolo de ceea ce a spus (foarte patetic, de altfel), când l-am auzit de „comemorare” a Micii Uniri, m-am gândit la un moment dat că trebuie să fac o colivă în seara asta, că, mâine, în loc să ne „dăm mână cu mână”, într-o horă a românilor, să sărbătorim în pace şi bucurie, trebuie să ieşim cu lumânări şi colivă.
    Chiar dacă mi-a venit să zâmbesc cu tristeţe la acest gând al meu, vă spun sincer, nu-mi doresc să mai am un asemenea preşedinte în fruntea ţării mele. Nimic nu face din propria-i voinţă, conştiinţă sau inimă, se simte de la distanţă: până şi ieri, venirea în mijlocul manifestanţilor a fost regizată. Auzeam pe unii că bine a făcut când a dat buzna în Guvern, la şedinţă. Şi atunci i s-a spus ce să facă, am citit pe pagina Domniei Sale că era îndemnat să meargă acolo că pe ordinea de zi a Guvernului se află două Ordonanţe de urgenţă („doi elefanţi”, aşa cum le-a denumit dânsul!) şi, nu au fost pe Ordinea de zi. Nu ştiu, lucrurile se complică din ce în ce mai mult şi ţara asta a noastră nu îşi mai revine, Guvernul este blocat de fiecare dată când vrea să-şi urmeze programul de guvernare. Referitor la graţiere, în orice ţară se face lucrul acesta iar guvernul se grăbea pentru că în februarie trebuie să plătim o sumă mare la CEDO. Că beneficia sau nu şi Dragnea, o spun sincer că, atâta vreme cât a fost condamnat pe nedrept (a fost o făcătură), poate că merita să intre în această ordonanţă. Când ministrul de justiţie, Prună, a dat pe şest, acum un an, multe ordonanţe privind schimbarea Codului Penal şi a minţit la CEDO (mi-amintesc atunci că au fost şi revolte în puşcării că nu dă o lege a graţierii), nu a zis nimeni, nimic, acum au luat foc Bamboo şi strada. Compătimesc pe cei care se lasă uşor manipulaţi şi nu au discernământ!

    Apreciat de 1 persoană

    • Să lăsăm răutățile pesediste. De dorit, vă puteți dori orice, aveți și dreptul la vot, dar bănuiesc că sînt și unii care își doresc altceva, care au și ei dreptul la vot. Deocamdată, asta a ieșit, dacă va mai candida, vom vedea atunci ce se va întîmpla. Deocamdată, avem o problemă legată de lergalizarea, pe sub mînă, a banditismului…
      Hopa. a spus comemporare?! O fi moldovean și eu știam. Să știți căp aici la Iași nu sărim neapărat intr-un picior de 24 ianuarie. Cu excepția faptului că prima Universitatea din Ro s-a făcut aici, miticii n-au respectat niciunul din angajamentule luate în momentul în care Iașul a acceptat mutarea capitalei la București…

      Apreciază

  5. Vasilica Ilie zice:

    Vă repet, sunt apolitică, dar nu-mi doresc în ţara mea fel de fel de crize, în mod voit. La mulţi ani pentru mâine: Iaşiul va fi în sărbătoare!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Vasilica Ilie zice:

    Sigur că nu-mi place gunoiul sub preş, mi-am exprimat doar părerea la ceea ce văd că se petrece în ţara mea. Deh, o părere de femeie, poate că nu mă pricep la politică aşa cum se pricep bărbaţii! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  7. v. ax. zice:

    Dacă Iohannis n-avea dreptul să participe la manifestaţie, atunci nici Cioloş n-avea dreptul să umble cu sacul de plastic la strâns deşeuri – ambele erau acţiuni de protecţie a mediului împotriva poluării. Cu cine mediere ? Există un partid sau o categorie socială a corupţilor ? Este corupţia un subiect de mediere – pe când, atunci, o mediere asupra dictaturii ?

    Apreciat de 1 persoană

    • Credeți-mă, m=am săturat să explic! E o chestie de protecție a mediului ca politrucii, oricum i-ar chema să nu polueze demonstrațiile cetățenilor și cu atît mai puțin Piața Universității! Și da, Cioloș nu trebuia să umble cu sacul de plastic, nici cu Economy Class, gesturi pur demagogice, care nu intra în fișa postului! E complicat? Pentru fani, de bună seamă! Dar cum am avur deja și un fan de sens contrar, mă împac cu gîndul…

      Apreciază

      • v. ax. zice:

        Scuze, nu sunt fan al celor doi, dar deocamdată, până la proba contrarie, la mine funcţionează prezumţia de nevinovăţie, cel puţin în cazurile expuse. E deprimant să ajungem să bănuim automat de demagogie apelul la gesturi absolut fireşti – asta înseamnă că nu mai exista speranţă. Ori eu sunt un apprenti chrétien, chiar dacă doar în faza Marmeladov, şi-aici speranţa e totul.

        Apreciat de 2 persoane

      • Păi, nu cred că speranța trebuie să stea în iluzii. E tare numai dacă depășește iluziile. În fapt, în articolul de față, l-am lăudat pe KiWi pentru gestul salutar de azi și l-am taxat, mai blînd decît alții, pentru cel de ieri. Oamenii, toți oamenii, nu doar politicienii sau politrucii, au fapte bune, amestecate, și nefericite… Ni angel, ni diable…

        Apreciat de 1 persoană

  8. v. ax. zice:

    Nu era o critică ce-am scris; doar un alt punct de vedere. Cât despre iluzii, sunt instrumente de lucru necesare: dreptatea, libertatea,…

    Apreciat de 1 persoană

    • Dreptatea, libertatea, egalitatea și solidaritatea nu sînt iluzii, sînt valorile pe care este clădită modernitatea. Prima e valoare fundament, pentru că fără ea celelalte sînt imposibile, celelalte trei sînt valori țintă…

      Apreciat de 1 persoană

      • v. ax. zice:

        Deşi nu cred, ca Descartes, că bunul simţ ar fi cel mai răspândit, firescul mi se pare mai tangibil, deci un obiect mai adecvat al speranţei, decât egalitatea, de exemplu, Ori decât libertatea, accesibilă doar proştilor ce nu înţeleg constrângerile necesităţii sau sfinţilor ce nu le au… Dar v-am bătut destul la cap. Mulţumesc pentru atenţie.

        Apreciat de 2 persoane

      • Nu vorbim, cel puțin eu nu vorbeam despre relația cu Divinitatea, ci cu relațiile dintre noi oamenii…

        Apreciat de 1 persoană

  9. alin7130 zice:

    Nu prea ma pricep. Ajutati-ma! În timpul mandatului are drept presedintele la niste opinii politice personale sau nu?Si daca nu, ar putea fi tras la raspundere juridic?

    Apreciază

  10. Nu ştiu dacă un plebiscit (acum) va limpezi prea tare lucrurile (mai cu seamă că rezultatul e pur consultativ; să ne (re)amintim că românii au mai votat pentru demiterea preşedintelui şi nu s-a întîmplat nimic). Se va lua doar „pulsul naţiunii”. Un lucru necesar, poate, dar nu şi suficient. Apoi, trebuie văzut dacă tema/temele plebiscitului, în baza căreia se va/vor pune întrebarea/întrebările există, dpdv legal (în Constituţie, Legea referendumului etc. ) printre acelea care pot fi supuse unui plebiscit. La toate acestea se adaugă şi cheltuielile, care, fie vorba-ntre noi, nu-s deloc de neglijat. Ş.cl. Însă pentru mine e clar ca bună ziua: războiul s-a declanşat şi nu va exista în veci nici un fel de colaborare între Preşedinţie şi celelalte instituţii ale statului (cu cîteva excepţii, poate). Una peste alta, lamentabilă a fost, pînă acum, prestaţia dlui prezident, care, aseară, cred că se gîndea, mai degrabă, la CO-MEMORAREA CO-ABITĂRII. Ne aşteaptă vremuri tulburi. Deie Domnul să nu fie aşa…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s