Update la Generalul Coldea dispare din cyberspaţiu!


Update – Ieri, la 4 – 5 ore după postarea acestui articol, generalul Coldea, mă rog studiul dumisale, a repărut! Asta înseamnă că băieții citesc! Sigur, nu sînt atît de paranoic să cred că mă citesc în special pe mine! Însă, de bună seamă, monitorizează presa, iar monitorizarea celei electronice e un fleac. În plin scandal, este imposibil ca termenii de căutare SRI, Coldea, Ghiță etc să lipsească. A durat prea mult pînă a reapărut textului generalului? Nu. O mașinărie trebuia să sesizeze caracterul public al dispariției studiului, un operator trebuia să ia act de asta și să supună problema celui care dispusese eliminarea textului sau uni ofițer cu grad echivalent, iar acesta să dispună. De altfel, cred că monitorizarea presei este o operațiune legitimă, orice serviciu serios obține circa 70% din informații din surse deschise, la vedere, cum este presa. Aș mai saluta că, de data aceasta băieții au lucrat cu ceva intelligence la purtător, repostînd tacit articolul în loc să-mi elimine postarea sau să-mi blocheze blogul. Nu, nu spun degeaba asta! În campania electorală din 2004, după vreo trei editoriale, sigur nu blînde, despre Adrian Năstase, un blog mi s-a volatilizat, după ce mai întîi textele se transformaseră în hieroglife. Mai învață și băieții. Ar fi fost o prostie să fi procedat altfel – eu sînt protestant și reacționar de felul meu, adică protestez și reacționez, și pe deasupra, informația era relativ răspîndită – eu primisem studiul de la cineva care îl primise de la altcineva etc…

@ntonesei's blog

th

Pe site-ul SRI, la rubrica conducerea, au mai rămas directorul Hellvig şi cei trei adjuncţi nepuşi la dispoziţie, generalul s-a volatilizat, deşi în principiu nu a fost deocamdată demis…

https://www.sri.ro/conducere.html

Interesant este însă altceva, aseară am primit de la un prieten un studiu semnat de general pe un site numit intelligence.sri. Acum, dimineaţă, studiul nu mai poate fi accesat, îmi vine mesajul This site can’t be reached. Şi am încercat de zeci de ori, Din fericire, vă pot pune la dispoziţie studiul dlui Coldea, pentru că expeditorul a avut inspiraţia să mi-l trimită şi cu copy/ paste.  Studiul se cheamă Comunicarea serviciilorde intelligence. Sfârșitul tăcerii?! Deocamdată, constat că transpaenţa, care formează obiectul studiuluj, i-a cam ieşit dlui general pe ochi! Pe site-ul cu pricina dl general mai are un studiu dedicat terorismului, pe care nu am apucat să-l citesc, iar acum e la fel de inaccesibil…

Vezi articol original 3.698 de cuvinte mai mult

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Update la Generalul Coldea dispare din cyberspaţiu!

  1. Dana (Mara) zice:


    Un film documentar BBC interesant -HiperNormalisation, 2016. Am cautat o varianta hd dar este in 5 parti, varianta intreaga nu are imaginea buna.
    O zi buna.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s