Am mai primit un dar…


dsc01866

…un dar de la fratele Cezar Straton, un dar la care țin, dar care mi se pare totuși supradimensionat. Este adevărat că instituția demisiei de onoare și refuzul amabilității demnitarilor nu sînt bunuri foarte răspîndite în România ultimelor 6 – 7 decenii, ba dimpotrivă aș spune! Deși în lumea largă există puzderie de demisii explozive și refuzuri senzaționale. Pînă și Premiul Nobel a fost refuzat de cîțiva mari scriitori. Și totuși. chiar și la noi, este imposibil să uităm refuzul regretatului disident Vasile Paraschiv de a primi din mîinile lui Băsescu o tinichea importantă. Timp în care puzderie de „colegii mei intelectualii” le primeau cu amîndouă mîinile, cum primiseră și de la Iliescu, cum aveau să primească și după aceea.

În ce mă privește, cine mă cunoaște cît de cît știe că motto-ul blogului nu este o găselniță de ultimă oră, ci o frază pe care mi-am luat-o călăuză prin 1971-72, cînd am citit prima oară interviul lui Foucault. Deci rezistența la tentații este, pînă la urmă, și o chestiune de antrenament! Eu cred că un scriitor, un intelectual, are nevoie de un minim al mijloacelor de existență și de un maxim al libertății. Cum prima condiție devine corpolentă, cum se diminuează cealaltă. În prima categorie nu intră doar bunurile materiale, ci și cele simbolice – titluri de onoare, premii, tinichele etc. Asta nu înseamnă că, în afara premiilor școlare, în viața asta nu am acceptat și două premii literare, nu foarte importante – dar era vorba de meseria mea!

Îmi mai amintesc că, în 1998, în ultimele luni de mandat oficial, am blocat o privatizare subevaluată generos, respingînd și o „cointeresare” de 1 miliard 300 milioane, bani de atunci. Excedat unul din ipochimenii „negociatori” a întrebat: „Care este prețul D=voastră? Toți oamenii au un preț”. I-am răspuns: „Eu nu am, eu sînt neprețuit!”. De atunci, nu s-a schimbat nimic. Sigur, după demisia mea, privatizarea s-a făcut, iar succesorului i-au crescut două vile în preajma Iașului, zonă rezidențială cu pădure! Mulți mă consideră nerealist, chiar prost, pentru asemenea atitudine. Nu contează, cîtă vreme mă păstrez în acord cu mine însumi, cîtă vreme mă mai pot privi liniștit într-o oglindă.

Iată darul lui Cezar, cîteva citate comentate din Hans-Hermann Hoppe, unul din cei mai importanți libertarieni maximaliști în activitate. Mă bucur mai mult decît de darul însuși de faptul că Cezar l-a descoperit.

hope

Verticalitate.

Motto. Se dedică fratelui meu ieșean, Liviu Antonesei. Singurul – unicul cunoscut de mine, mă rog – om care a luat două decizii esențiale atât de greu de înțeles, azi, în epoca parveniților și oportuniștilor (atât politic, cât și intelectual, axiologic): 1. A renunțat , singur (singurul?) la un post de demnitate publică unde nu fusese numit, ci…ales! 2. A refuzat – surprinzător atunci, – bănuit fiind, pripit… la acea vreme, de ”vedetism” și dorință de epatare… dar gest explicabil, azi…la invitația la Cotroceni, imediat după victoria Neamțului… Imediat după ce el, Liviu, îi făcuse o eficientă campanie la Iași…”Mirosea” el, fratele L.A…ceva! Bravo LA!

Acum, citatul ce i se/ ni se potrivește, ”mănușă”:

  1. Caracter. ” Dintre aceste două exigenţe – competenţă intelectuală şi caracter – cea mai importantă este a doua, mai ales astăzi. Din punct de vedere pur intelectual, lucrurile stau, prin comparaţie, simplu. Majoritatea argumentelor etatiste pe care le auzim de dimineaţa până seara sunt uşor de respins, ca absurdităţi morale şi economice. Într-adevăr, cu cât întâlnesc mai mulţi intelectuali notorii în viaţă, cu atât sunt mai consternat de „categoria uşoară” din care fac ei, în mod caracteristic, parte. Nu rareori se pot întâlni intelectuali care nu cred în privat ceea ce proclamă cu multă emfază în public. Aceştia nu greşesc pur şi simplu. Ei spun şi scriu în mod deliberat lucruri pe care le ştiu a fi neadevărate. Lor nu le lipseşte capacitatea intelectuală; carenţa lor este morală. Însă aceasta înseamnă că nu trebuie să fim pregătiţi numai pentru a înfrunta falsitatea, ci şi răul! – iar această sarcină este mult mai dificilă şi mai îndrăzneaţă. În afară de cunoştinţe mai temeinice, este necesar şi curaj. Intelectualul se poate aştepta să i se ofere mită – şi este uimitor cât de uşor pot fi corupţi unii oameni: câteva sute de dolari, o excursie plăcută, o fotografie în ziare alături de puternicii vremii sunt prea adesea suficiente pentru a-i determina pe oameni să se vândă. Asemenea tentaţii trebuie respinse şi dispreţuite. (Trist adevăr: e drept, strict bănește vorbind, un intelectual este mult mai ”ieftin” – datorită orgoliului lui – de ”cumpărat” de Putere, decât un oarecare alt ”tovarăș de drum”…ca să folosesc sintagma comuniștilor noștri imediat post-belici, decât de pildă, bogătașii anonimi care i-au fost sponsori de campanie fericitului câștigător în alegeri. Unora le ajunge – vorba autorului H.H. Hope – o poză cu Președintele, o invitație la Palat, o tinichea de conjunctură pusă la rever.. de asta trebuie să salutăm, să respectăm o conștiință mereu trează, verticalitatea numită Liviu Antonesei !- n.a.). Mai mult, luptând împotriva răului, trebuie să fim gata să acceptăm probabilitatea de a nu vedea niciodată eforturile încununate de „succes”. Nu ne aşteaptă averi, promovări spectaculoase sau prestigiu profesional. De fapt, faima intelectuală trebuie privită cu maximă suspiciune. Într-adevăr, nu numai că cei care au apucat pe această cale trebuie să accepte că vor fi marginalizaţi de establishment-ul academic. Ei trebuie chiar să se aştepte, din partea colegilor, la orice acţiuni menite să-i ruineze.” ( Hans Hermann Hoppe)

 

Pervertire. Despre ”pervertirea” prin angajare la/ prin dependeță de omnipotentul  ”Stat” a intelectualilor de azi, în viziunea unui gânditor independent, Hans Hermann Hoppe. Textul următor explică multe, inclusiv despre relația cu politica și ”oportunismul” multor intelectuali români de azi: ” În schimb, intelectualii sunt acum, de regulă, funcţionari publici, chiar şi atunci când lucrează pentru instituţii şi fundaţii nominal, teoretic private. Protejaţi aproape complet de vicisitudinile cererii consumatorilor („stabilizaţi” în funcţii), numărul lor a crescut dramatic, iar compensaţiile de care se bucură depăşesc, în medie, cu mult valoarea lor adevărată de piaţă. Simultan ( și explicabil: trebuie să-și plătească ”sponsorii”! – n.a.)  calitatea produsului lor intelectual cunoaşte o degradare constantă. Desigur, mai există intelectuali şi performanţe intelectuale de vârf. Dar aceşti câţiva şlefuitori de pietre scumpe sunt tot mai dificil de identificat în mlaştina tot mai cuprinzătoare a ”poluării intelectuale” (superbă sintagmă!, n.a.). Aruncaţi o privire peste aşa-numitele reviste economice, filozofice, sociologice sau istorice de prim rang. Vă aşteaptă fie un şoc, fie un hohot de râs, în funcţie de temperament. Veţi descoperi, în cea mai mare parte, irelevanţă şi incomprehensibilitate. Mai rău, în măsura în care produsul intelectual mai este şi astăzi relevant şi comprehensibil, el este viciat de etatism. Există excepţii însă, dat fiind că, practic, toţi intelectualii sunt angajaţi ai statului, cu multiplele sale ramificaţii, n-ar trebui să ne surprindă faptul că cea mai mare parte a voluminosului lor „output” va fi, prin misiune sau omisiune, propagandă etatistă.”

 

Intelectuali. ” Cercetarea biografiilor celor mai de seamă intelectuali — de la Shakespeare la Goethe, de la Descartes la Locke, de la Marx la Spencer – indică, în linii mari, aceleaşi caracteristici: până târziu în secolul al XIX-lea, opera lor era sponsorizată de donatori privaţi, membri ai elitelor naturale, principi sau regi. După cum intrau sau ieşeau din graţia sponsorilor respectivi, intelectualii îşi schimbau frecvent patronii şi erau deosebit de mobili din punct de vedere geografic. Aceasta însemna adesea incertitudine financiară, contribuind totodată la cosmopolitismul specific intelectualilor (indicat de fluenţa lor în numeroase limbi), dar şi la o remarcabilă independenţă intelectuală. Îndată ce unul sau altul din sponsori sau donatori îşi retrăgea sprijinul apăreau alţii, care preluau bucuroşi această sarcină. Într-adevăr, intelectualii şi viaţa culturală înfloreau la maximum acolo unde poziţia regilor sau a guvernelor centrale era relativ slabă, iar elitele naturale rămâneau relativ puternice. Un exemplu fericit ne este furnizat, în prima parte a secolului al XIX-lea, de Germania, unde numeroşi principi rivalizau pentru putere, prin contrast cu Franţa, puternic centralizată.” (Hans Hermann Hoppe)

Și aici linkul către articolul dedicat lui Hoppe în Wikipedia, ediția engleză, pentru toți cei care vor să afle mai multe despre un autor extrem de interesant și important.

https://en.wikipedia.org/wiki/Hans-Hermann_Hoppe

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Am mai primit un dar…

  1. frumos dar ai primit. Felicitări autorului, care se dovedeşte şi un prieten rar!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Larsen Elena zice:

    Emotionat si onest, lucrurile trebuie spuse, fiindca azi in vremuri new – fanariote, verticalitatea unui intelectual e rara avis ! Din nou, sa fiti foarte sanatos si alaturi de noi

    Apreciat de 1 persoană

  3. E musai să aduc aici câteva precizări necesare. Atât mie, cât și lui Liviu Antonesei. E simplu: când am citit textele lui H.H. Hoppe despre statutul inconfortabil azi al intelectualului (dar și -vai! obligatoriu, azi (oare chiar ”obligatoriu”!? ) ”dependent” de stipendiu, de Putere – că eu -scuze, pe bune -nu-s nici sociolog, nici filosof…sunt un inginer care mai scrie …m-am gândit,automat, că ar putea fi și excepții . Și, atunci, l-am văzut în față, în minte..pe ”fratele meu” – explic mai jos, frăția – Liviu. Antonesei. Pe noi 2, probabil, ne-a ”înfrățit” o veche prietenie..poate și faptul că o carte a mea, numită ”Ecologia iubirii” , prefațată amabil de Liviu… îi amintise lui de o cărțulie a lui – minunată!- dedicată de el sentimentului esențial.. care e dragostea! Cine știe… fapt e..suntem prieteni, compatibili.. de o juma de viață, vorba lui! Părerea mea – vorba, sintagma preferată a dlui Văcăroiu (un om pe nedrept – am dovezi – acuzat de ”vodcăraie” (ce ți-e și cu ”etichetele” astea, lipite definitiv de presă pe frunte…enfin!) e că avem – după grila lui H.H. Hoppe, care nu-i român…dar nu e prost!) prea puțini intelectuali ”verticali”! Iar unul din ei este Liviu! Dacă ”dăm deoparte” intelectuali trăitori departe de ”tentațiile” și stipendiul sistemului (unul ar fi, ca o simplă nominalizare, Dorin Tudoran, prieten cu LA)… greu găsesc , aici, în Valahia cea eternă.. un tip oarecît vizibil, credibil.. ca să zică, clar: NU!De asta îl prețuiesc pe Liviu: că a zis ”Nu„ ciubucului administrativ ( în epoca aceea, când Liviu era șef al Consiliului JUdețean Iași – ales, nu numit! e esențial – se făceau se făcuseră , se vor face și după el… marile averi…din privatizări pe sub mână..Or,Liviu a preferat să se retragă din politică… Precum un domn, un intelectual.. un tip preocupat de valori, nu de bani, funcții…Aici – și sper ca Liviu să nu se supere pe fratele lui bucovinean ! – chiar a fost ”un prost” – cum el înssuși se întreabă, mai sus, nu? – dar nu a fost ”prost” că a renunțat…ci pentru că, probabil, nu avea cum să bănuiască , atunci, un adevăr dureros: după acea perioadă administrativă…oarecum romantică.. plină de nădejdi de mai bine… au revenit ”băieții buni”…meseriașii manipulării…CEi care ne sunt, acum..atât lideri..cât și analiști, comentatori TV… lideri de opinie… După mine – ce păcat că e..cam unic… Liviu Antonesei își păstrează verticalitatea, demnitatea! Felicitări, frate Liviu!

    Apreciat de 2 persoane

    • Mulțumesc. Nu, nu pentru că m-ar fi șocat tentativa de mituire am plecat, ci pentru că am realizat că „ai mei” nu erau nici mai competenți, nici mai onești decît „ai lor”! Ceea ce a pus capacul a fost momentul în care copiii insitutșionalizați mureau practic de foame, astfel încît eram nevoit să apelez la mila publică, cu ajutorul primarilor din județ. Nebunia este că, la cîteva luni de la plecarea mea, în urma presiunilot baronesei Nicholson, au venit de la UE mai mule ajutoare decît era nevoie, astfel încît băieții deștepți au furat și de gura acelor copii nefericiți… Numai două exemple din cel puțin o duzină – succesorul meu a transferat una din centralele de încălzire Vaillant primită de la organizația germană Paritat la vila proprie, iar celebrul Relu Fenechiu și-a tras mai bine de jumătate din suma pentru reparațiile capitale de la Școala de asistență socială, o denumire mai pudică pentru orfelinat, de la Budăi – Podu Iloaei. Cum demisionasem numai de conducere județului, nu și din calitatea de consilier, ca să respect votul popular, am avut acces la informații și documente, pe care le-am furnizat presei, presa a scris, dar nici un bandit n-a plătit pentru jaful acela…

      Apreciat de 1 persoană

  4. Ion Fercu zice:

    Daca morala nu e, nimic nu e. Dar daca esti moral, multi te privesc,iremediabil, ca pe un suspect de serviciu. Minunat zice dl. Cezar Straton: ,,Liviu Antonesei își păstrează verticalitatea, demnitatea! Felicitări, frate Liviu!”

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulțumesc! Da, da, e mai ușor pentru ei să te socotească cuspect de serviciu decît să încerce să fie la fel!

      Apreciază

    • Ce ciudat sună azi, prieteni..cuvinte ca ”morală”…”cinste”, ”non-ciubuc”..etc… REvin la dilema mea… esențială: oare poate un intelectualul – cum a fost, atunci, Liviu, ca șef suprem la Iași! – să preia și să ”țină” puterea…? cea bună, firească… morală..? Eu, de pildă, scoteam în 90, gazeta ”Pro Natura” – 12 numere! – a uitatei, azi, Mișcări Ecologiste din Bucovina (MEB). Partidulețul ăsta – calat numai, exclusiv.. pe închiderea ”temutei” IFA din Lunca Sucevei … ce emana în aer sulfură de carbon.. (La noi, la Suceava…”Jos Ceaușescu” era..jos IFA!) a dat, totuși.. un deputat (dr. reumatolog Ioan Iețcu) și 2 posturi de consilieri (local și județean). Ambele, ocupate de același personaj..un medic veterinar… Ideea e că nu mă gândeam, gândisem.. că meritam, poate… eu să fiu pe liste… Câștigătoare, din start, pentru acea momentană – ca partid! – Mișcare Ecologistă din Bucovina… Mă bucuram, naiv, că ”scot” pe banii mei, acea fițuică.. Altfel spus.. Sincer spus… Nu o spun ca o laudă… dimpotrivă … la adresa intelectualilor.. ci ca un regret…. Uite că ne-au compleșit proștii, analfabeții…cei bine grupați politic…niște analfabeți (dar..bine organizați, structurați..) Asta e..

      Apreciat de 2 persoane

      • Păi, intelectualii sînt prin firea lor mai singurateci, mai puțin gregari…

        Apreciază

      • dezideriududas zice:

        Asta ati vrut sa transmiteti ? de la „niste tarani” la „niste analfabeti” ?

        Inainte fusese Lucian Blaga cu „vesnicia s-a nascut la sat”….Acum, cu Vasile, pare ca si analfabetismul are asigurata vesnicia in propria ramura….Nu sunt insa convins daca din cauza ca Vasile e prea alfabetizat sau doar ca nu poate face fata la Igor, John, si altii….Poate ne va „servi Sevil” in acest echilibru….La acest nivel nu mai conteaza partidul, Stanga, Dreapta…Cine l-a vazut aseara pe Gigi Becali la Romania TV ma intelege mai bine….’Geaba striga ieri „Ridica-te Ioane, ridica-te Gheorghe”…., daca zboara „MIG-urile” ( maturatoare ale societatii…) ca mustele, razant, deasupra uoamenilor….Multumim poetilor ca ei stiu de mult asta,…..

        Apreciat de 1 persoană

  5. Dana (Mara) zice:


    Tot respectul si un dar cu o iarna de vis.

    Apreciat de 1 persoană

  6. angelicabutnarasu zice:

    A,imi amintesc ce zvonuri calatoreau printre cele 7 coline, cind erai tu in functie…da, cica la asta nu merge cu banu, taie si spinzura, umbla cu rockerii, e scriitor, se tine cu nasu pe sus, te da afara, e uns cu toate alifiile,n-ai ce discuta cu el, n-are nevoie de bani se duce dreacului Primaria, Consiliul, asta-i poet…asta era folclorul local! si Virgil spunea, astia si-au gasit nasul cu Liviu! Si eu si Virgil am interzis elevilor sa ne aduca daruri, chiar dictonul meu preferat este Sunt nepretuita! Virgil chiar facea meditatii engleze pe muzica rock, tinute after school…Ma bucur si acum ca am reusit sa dau jos o directoare care furase din ajutoarele primite de copii, imi luase perdeaua din Cabinet, covorul si interzisese profilor sa vina la mine,cica faceam yoga…ce grozavii spui despre Casa de copii- BUDAI, cunosc subiectul, i-am asistat prin tabere, erau rupti de foame,adunau sub perna cojile de piine…Frumoasa si valoroasa apreciere venita de la un OM deosebit, ar trebui raspublicat, unii intreaba, cine este ANTONESEI? Ai putea scrie o carte cu Viata mea in inalta societate,ar fi soc si groaza pentru ieseni, te asigur…FELICITARI D-LE INCORUPTIBIL, chIar asta este un DAR de CRACIUN!

    Apreciat de 1 persoană

    • Ei, Angelica, asta ar fi posibil numai daca ar exista înalta societate! Eu mă gîndeam la un fel de Jurnalul unui administrator în vremuri secetoase… Sunt niște sute de pagini scrise…

      Apreciază

      • angelicabutnarasu zice:

        Sute!? ma gindeam eu, la inteligenta ta, sa neglijezi o asemenea mina de aur informativa! Va fi un tablou de epoca, o descriere fanariota a obiceiurile moldave, nemuritoare lucrare scrisa cu un aruncator de flacari! strasnica lansare va fi!

        Apreciază

  7. Habar nu aveți cât mă bucur că-l ”judecăm”, tandru pe”liviu al nostru” – citez, acum, o sintagmă bucovinească ..”al nostru”..asta înseamnă, în Bucovina.. adică..bun sau rău..e, totuși… ”al nostru”… Care e chiar – ce frumoasă întâmplare! chiar o are! – o șiră a spinării..! Acea verticalitate, fototropism de arbore… Arborele poate crește numai verical, spre Soare… Nu există Arbore curvă,,, oportunist! Oameni! ””curve”!? Da, cu ghiotura.. Cam așa trebuie să-l vedem pe Liviu Antonesei… CA pe un arbore..vegetînd…rezistînd… în pustiu..în deșeert.. Iar noi… să ne adăpostim sub umbra lui… oarecum..

    Apreciat de 2 persoane

    • dezideriududas zice:

      ” bun sau rău..e, totuși… ”al nostru”…

      ASTA-I LOGICA POLIVALENTA A LUI ANTON DUMITRIU, IN FORMULARE POETICA ! Multumiri de la ingineri….Sa vedem ce vor zice maistrii si muncitorii…In viziunea lui neamtu’tiganu, daca nu vor zice de bine, ne vor tine fimeile de servici cu picioarele in aer pana trece don’Semaca ( cand lucra ca inginer in Romania la un atelier de proiectari, si venea fimeia de sirvici sa mature era dictatura curata . Primul ordin : INGINERII, PICIOARELE-N SUS ! ) ….

      ing. Lascarica

      Apreciat de 1 persoană

  8. nici nu mă așteptam – nu o dorisem – că voi provoca..indirect, involuntar.. o asemenea frumoasă, fertilă dezbatere în jurul iubitului nostru Liviu … De fapt (că eu, bietul….numai asta voisem să zic..) în jurul inapetenței (impotenței!?) unui vrai intelectual (dobito,ergo..) de a se implica în treburile Cetății… ”Cazul” Antonesei e unul tipic… Intelectualul…marș în bibliotecă! în bibliotecă.. Telalul, șmecherul, panglicarul, mincinosul… aparent sociabilul… ăla e bun, la români… de om politic, de lider…

    Apreciat de 2 persoane

  9. magda ursache zice:

    Ma bucur,draga Liviu ,ca nu-ti permiti,ca si Dorin Tudoran,”Luxul indiferentei”.Cu un ordin al poetului Vasile Gogea,celalalt frate al tau : „Lasa vorba,soldat”Făptuieste!

    Apreciat de 1 persoană

  10. Și eu ți-aș dărui ceva, da-i în sticle pe balcon. Și numai de vii tu pe la Târgoviște, că eu îs încă un fel de pacient…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s