Adrian Grauenfels – Saga şi destinul unor intelectuali români în vremea comunismului


 

coperta-expres-magazinPublic aici un articol relativ lung al poetului Adrian Grauenfels despre învercările prin care au trecut în perioada comunismului Gheorghe Ursu, asasinat de Securitate, Iordan Chimet și Camil Baciu. În termenii autorului: „Articolele care vor urma necesită anumite clarificări. Ele adresează o perioada neagră în cultura şi viaţa României de dinaintea Revoluţiei din 1989. Scriitorii, poeţii, oamenii de artă, erau monitorizaţi, spionaţi, cenzuraţi. Sistemul considera intelectualii a fi duşmanii regimului, persoane aflate la cheremul organelor de securitate. Fără excepţie, cei care îndrăzneau să se opună mizeriei mentale şi fizice erau hărţuiţi, spionaţi, bănuiţi de trădare, bătuţi la sânge şi în final lichidaţi psihic sau fizic după cum vom vedea în tragicul caz Gheorghe Ursu. Unii, mai norocoşi, au reuşit  să evadeze la timp din acest purgatoriu, spre vest.  Dedic textele şi interviurile care le publicăm aici celor trei mari scriitori şi buni prieteni: Iordan Chimet, Gheorghe Ursu şi Camil Baciu. Generaţia mai veche a avut şansa să-i citească şi aprecieze chiar înainte de 89.  Extrem de puţine documente au rămas de la cei trei prieteni şi perioada care a precedat persecuţiile şi crimele care s-au comis.  Cu acordul copiilor lui Gheorghe Ursu – Olga Ştefan şi Andrei Ursu – am ales pentru cititori fragmente relevante, extrase din arhiva familiei cât şi din amintirile mele despre fenomenalul Camil Baciu pe care l-am cunoscut în Israel. Despre aceşti oameni speciali, marasmul şi crimele la care au fost supuşi încercăm să aruncăm aici puţină lumină.  (AG)”  Articolul a mai apărut în revista israeliană de limba română Expres Magazin. Revista mea. Articolul poate fi descărcat în format pdf de la linkul de aici

saga-si-destinul-unor-intelectuali-romani-in-vremea-comunismului

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Adrian Grauenfels – Saga şi destinul unor intelectuali români în vremea comunismului

  1. Vasilica Ilie zice:

    Am citit tot articolul (inclusiv interviurile) din linkul pe care ni l-aţi recomandat. Interesant. Am reţinut o frază în legătură cu Gheorghe Ursu (cu o biografie interesantă) care se desprinde din epilogul semnat de Geo Bogza: „A ucide un astfel de om echivalează cu a-l omorî pe Regele Fluturilor.”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s