Bedros Horasangian: Un om fericit          


O nouă și excelentă proză de Bedros Horasangian. După cum își amintește, ar putea fi scrisă acum vreo zece ani, dar a rămas inedită, ca și multe altele. Sper să mai umble din cînd în cînd la „traista cu povești”. Pe BH nu-l mai interesează revistele USR, dar spațiul acesta liber și prietenos a început să-i placă…

bedros

Un om fericit  

Orașul se trezește la viață. Aerul curat al dimineții te face să te simți bine. Un bărbat între două vîrste, cu haina pe umeri, se apropie de un taxi. E parcat la marginea bordurii. Două țigănci mătură și vorbesc tare. Taximetristul pare încă tînăr, dar are deja o burtă considerabilă.

– Bună dimineața…, se apleacă spre șofer clientul.

-Bună…, răspunde sec șoferul. Intoarce capul spre vocea care-l scoate din amorțeală. Ce-o fi vrînd la ora asta, nu poate omul să bea nici o cafea. Șoferul bea cafea și fumează. La doi pași de ei se găsește un NonStop.

-Sunteți liber…, întreabă clientul, care așteaptă politicos să primească acceptul de a urca în mașină.

-Păi, nu se vede… Liber, unde mergem…, întreabă-răspunde vag plictisit șoferul. Are o privire nu foarte prietenoasă. Se vede că nu-l iubște nimeni, adaugă în gînd rapid clientul, dl. Ion Ion, director în Ministerul de Finanțe, cu un doctorat dat la Cluj. Detaliul ăsta nu-l știe decît povestitorul care face ce vrea cu viața eroilor lui. Uneori îi mai scapă din mînă și nici el nu știe ce-o să se întîmple cu propriile personaje. Ion Ion este ardelean. Tatăl lui era Ion, pe băiatul cel mare îl cheamă Robert, pe cel mic Călin. E bine că acum sunt mulți ardeleni în administrația centrală. Oameni harnici și gospodari. Nu ca regățenii ăștia, leneși și hoți, așa se zice, nu e neapărat să fie și adevărat.

– O cursă la Mogoșoaia…,răspunde clientul în timp ce se așează comod lîngă șofer. Își scoate ochelarii de soare și-i pune pe cei de vedere. Nu stă bine cu vederea, dar altfel e sănătos tun. Nu are de ce să se plîngă. Are multe pe cap, dar îi place de Marcela. Amanta, iubita, confesoarea lui. Vrăbiuța lui.

Viața lui. A mea, îi tot șoptește la ureche, chiar și atunci cînd știe că nu mai are nici o viață a lui. Doar a lui. Marcela e divorțată de ani buni și acum viața ei este el.

Ion Ion. Doar tu mă faci fericit, îi șoptește și ea la ureche, cînd se scoală și se duce să facă un duș. El e mîndru, ea transpirată toată. Pînă se întoarce el, Marcela deja a ațipit. Uneori mai și sforăie. Trupul e leneș, face doar ce vrea el. O femeie care sforăie. Dacă mai și bea un păhărel, două… Doar vin negru. E bun la sînge.Viața e frumoasă, ce mai!

Asta îl face să se simtă bine.

Un om fericit.

Lîngă trupul ei uriaș se simte ca la Zidul Plîngerii. Îi poate cere orice. A fost recent și la Ierusalim. Obligații de serviciu. Mereu e pe drumuri și mereu i-au plăcut femeile plinuțe. Cînd se suie Marcela pe Ion Ion, parcă simte greutatea pamîntului și uită de toate obligațiile de serviciu. Nu puține, situația economico-financiară a țării e dificilă. Responsabilitățile, uriașe. Și soția lui e de calibru greu. Surîde, e mîndru de femeile lui plinuțe. A mai avut parte de una cam la fel cînd se tot ducea în delegații la Oradea. Îl aștepta la hotel, lucra la primărie, brunet, înaltă și cu ochelari. Desigur, lui îi plac doar brunetele. Și puțin păr la făfăloancă nu strică. Il excită chestia asta. El e mai puțin voinic, dar a început să facă burtă. Asta nu-i place. O să înceapă să meargă și el la sală. Și la bazin, nu poți lăsa corpul în voia sorții. E doar demnitar, ce naiba. Și puțin tenis nu ar fi chiar inutil. Mai cunoști pe unul, altul, nu strică o relație în plus în ziua de astăzi.

–         Ați făcut haltere…, întreabă clientul bine dispus și jovial. Are chef de vorbă, tocmai a fost la amanta lui din Berceni. Se șterge pe frunte cu o batistă de hîrtie. Lumina dimineții începe să se facă simțită. Mereu s-a tot întrebat de ce se spune se crapă de ziuă. In vila lui din Mogoșoaia toți dorm. Nu ar fi pentru prima dată cînd vine la o asemenea oră. Situația economică a României îi permite să vină la orice oră vrea.

–         Suntem doar în NATO și UE.

Îi zâmbește iar șoferului.

– Nu, n-am făcut sport la viața mea, sunt un om leneș… Burta e de la bere… Imi place…, răspunde morocănos șoferul cel voinic.

Și tace iar.

Abia încape pe scaunul lui.

Cum naiba poate conduce ăsta?, se întreabă în gînd dl Ion Ion, director în Ministerul de Finanțe. Cam slăbănog de felul lui, dar are trecere la femei. E bine dotat din punctul de vedere al mădularului. Surîde mîndru de el, a făcut multe femei fericite. Și cînd te gîndești că în adolescență se tot juca în baie cu partea din corp care acum șade cuminte în pantaloni. L-a prins odată taică-su cu niște reviste cu femei, nici măcar foarte dezbrăcate, pozate la nu știu ce conferință pe țară a femeilor. Dar era cu fotografia lui Nicolae Ceaușescu și a soției lui Elena pe prima pagină. De atunci n-a mai luat reviste în baie. Cum dracu de a uitat să încuie ușa?Taica-su, o namilă de om, l-a bătut zdravăn. Era doar secretar de partid la Uzina Mecanică din Sadu, mamă ce scandal a ieșit. A fost. Acum el este director, are o nevastă zdravănă căreia îi place să joace canasta, gătește cam sărat, se îmbracă mereu sport fără să practice nici un sport. Copiii sunt deja mari, bani are, post bun are, 5 hectare intravilan, două automobile. Și Marcela, ei da, Marcela care îl iubește și se simte bine cu el are, ce și-ar mai putea dori după ce a dat bani pentru pictură și la Mănâstirea Nicula? L-a felicitat și dl Ministru. Mai acum o săptămînă, cînd a descoperit o eroare, ceva foarte grav, ce mai, o-neregulă-majoră, într-un raport care trebuia să meargă la Primul Ministru. Puteau s-o facă lată, ieșea cu mare scandal. Noroc că el este atent la tot ce e legat de slujbă și bugetul statului. N-are mîna prinsă în ușă și nici n-a pus botul, cum se spune acum, cînd e să faci matrapazlîcuri. Regățenii ăștia vorbesc parcă turcește, a învățat o grămadă de cuvinte de cînd a fost numit în minister la București.

Și ungurește știe puțin. De la femei înveți multe.Szeretlek. Kosenem sepe, mă rog chestii simple.

Ce mai, un om fericit.

“Iți dai seama în ce chestie ne băgam…Bravo, Ioane, merită să bem pentru tărășenia asta”. Se cunosc demult, doar sunt ceva neamuri între ei. Încă nu au apucat să bea pentru descoperirea lui. Poate o să-l avanseze și pe el Secretar de Stat, nu degeaba a intrat și în partid. Nu contează care. Dacă te iubesc șefii, avansezi oricum. Restul vine de la sine.

Abia dacă apucă s-o vadă pe Marcela.

De ce oare cînd se întoarce acasă de la Marcela îi trec prin minte fel de fel de povești întîmplate mai demult? Nu se duce cu mașina lui cînd se vede cu Marcela ca să nu fie văzut de cine știe ce dobitoc din minister. Care apoi să-l toarne nici nu mai știi unde. Toată lumea se ferește de toată lumea. Mai ales cînd ești cadru de conducere în minister. Lumea a devenit rea și invidioasă. Își scoate ochelarii de vedere și îi șterge. E un gest reflex.

Șoferul conduce liniștit.

Au ajuns deja la Cimitirul Bellu.

Și tot asa, trancăneală, traversînd tot Bucureștiul, din Berceni pînă în Mogoșoaia unde a cerut să fie dus clientul. Are vila pe malul lacului, cu vedere la palatul Marthei Bibescu. Consoarta e foarte fudulă pe chestia asta, s-a apucat să-i citească și viața. Prințesa s-a încurcat cu mulți bărbați. Nu e treaba lui. El n-are timp de citit. Abia dacă apucă s-o vadă pe Marcela.

Pe drum tot a turuit vrute si nevrute. Despre el si familia lui, omenire, marea criză mondială, redevențe. Șoferul asculta plictisit și fără chef. Răspundea monosilabic cînd mai punea întrebări despre familia lui, cursul dolarului, copii, ce a fost înainte de a fi taximetrist. A fost uimit cînd a aflat că șoferul a fost economist, măi să fie, cum i-ar sta lui să fie acum taximetrist. Să nu se gîndească la aiureli, și așa toate sunt aiurea în viața asta. Trebuie să luăm numai ce-i bun. Nevasta e greco-catolică, dar acum e moartă și după rețete mediteraneene. E prietenă cu soția lui Marko Bela. Au fost în concediu și în Malta, și în Creta și la Covasna. La mofete.

Au depășit și Piața Universității. Nu e lume multă pe străzi. Bucureștiul pare foarte interesant cu bulevardele astea goale. Piața Victoriei, o ia pe Bulevardul Mihalache spre Piața Chibrit. Ar merge și aici o statuie cu Gh. Doja sau Horia, Cloșca și Crișan, ce naiba, toți suntem români. Și 1 Mai, ce naiba au avut anticomuniștii ăștia cu sărbătoarea internațională a Oamenilor Muncii? Ptiu, ce oameni. Niște proști. Doi cîini merg agale de-a lungul drumului. De acolo pe la Laromet nu mai e mult pînă acasă. La capătul liniei de Buftea e deja lume în stație. Pe ăștia trebuie să-i ferești ca să calci ca prostul pe te miri cine. La ștrandul de la Străulești nu a fost niciodată, multă țigănime, ce să caute el acolo. El e ardelean și ține la originea lui, nu se încurcă cu toți nespălații!

L-a tot pisălogit pe şofer, care nu avea chef de vorbă, era evident. I-a citit și numele pe bucata de carton din fața lui.

Bulat Mărgărit. Purta verighetă. E omul însurat, d-aia n-are chef de vorbă. El de ce nu mai poartă verighetă? Mai bine să nu se mai întrebe atîta. Mda.

Poza unui copil atîrnă de un șir de mătănii.

– Ai și copii matale, nu ?

– Mda, doi…

– Să-ți trăiască…Ai băieți, cred eu… Așa mare cum ești, precis ai doar băieți…

– Mă luați peste picior? Copiii i-a făcut nevasta cu altul… A mai fost măritată… Am luat-o văduvă…

Ion Ion tace. Așa pățește mereu. Vorbește prea mult. Și mereu ai necazuri dacă nu-ți ții gura.

Dl Director Ion Ion are două fete. Una face școală americană, ailaltă e șașie. Pînă te măriți o să-ți treacă, îi tot spune mă-sa. El nu-i spune nimic, e cam urîțică.

– Nu, un băiat şi o fată…, suspină din greu șoferul. Ce tot vrea dobitocul ăsta de la el?

Șoferul deschide radioul. Se aude vocea lui Florin Salam. Dlui Ion Ion nu-i displace muzica asta nouă de București, dar Gheorghe Turda e deja altceva.

– De unde sunt mătăniile… Sunt foarte frumoase…Cam cum cîștigați voi taximetriștii… Apăi se spune că o duceți bine!

Șoferul tace şi se uită urât la el.

Nu-i răspunde. Ce să-i spună dobitocului ăsta?

-Uite ce picioare frumoase are muierea aia… Ii incep cracii de la subțiori…hăhăhăhă…

Dl Director Ion Ion e în vervă. Marcela l-a făcut un om fericit.

Stau la stop. Se luminează bine. Începe lumea să meargă la serviciu.

– De la Athos sunt mătăniile?

– Nu, de la Cernica…

S-au angajat deja pe drumul spre Mogoșoaia. În dreptul stăvilarului drumul are prioritate.

Și cînd clientul îl întreabă dacă e un om fericit, nu, bucuros de viață, trebuie să ne bucurăm cu toții de viață, șoferul exasperat de atîta pisălogeală îl lovește cu cotul în cap. A frînat brusc, piciorul s-a dus pînă în fund. A tras și frîna de mînă. Din instinct. Apoi se întoarce spre el, îl apucă de gît, îl lovește cu capul de parbriz pînă ce aude un zgomot sec. Înfundat. Nimeni nu mai spune nimic. Pleacă în trombă, accelerează.

Îl aruncă din mașină pe clientul ăsta nenorocit care l-a scos din minți. Ce vrea dobitocul ăsta de la el și viața lui de căcat?

“Tu-ți morții mă-tii de nenorocit! Ce știi tu, mă, despre viața mea…Tu-ți gura mă-tii de bozgor cu tot neamul tău de jidani… Ptiu! Un om fericit, ai!

Frînează. Dă mașina înapoi. Clientul zace pe marginea șoselei. Șoferul îl întoarce cu piciorul, îi mai dă una în burtă. Nimic. Clientul nu mai mișcă. Ptiu, trage un scuipat pe el, fir-ai al dracu de dobitoc, m-ai enervat ca un prost ce ești.

Il aruncă în apă în dreptul ștrandului. Și pleacă accelerînd. In trombă, înapoi spre București. Își aprinde o țigară. Abia așteaptă să bea o cafea în liniște. Chiar nu-l interesează pe unde mișună clienții, cîți copii are fiecare dobitoc, dacă o să fie criză sau nu în România și cum evoluează economia chineză.

Ț-ai dracu dă bețivi!

Așa a sfîrșit dl Ion Ion, director în Ministerul de Finanțe, un om căruia nu i se putea reproșa nimic și toate îi mergeau din plin. Nu se știe de ce s-a sinucis. Iar ancheta poliției nu a dus la nici o concluzie. Șoferul lucrează acum la o misiune diplomatică românească din Asia. Unii spun că în China, dar informația ar trebui verificată.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Bedros Horasangian: Un om fericit          

  1. Un prozator excepţional!
    „Suntem cum suntem, dar putem fi cum ar trebui să fim”. (B.H.)
    Vă mulţumim pentru text !

    Apreciat de 1 persoană

  2. magda ursache zice:

    Îi urez lui Bedros Horasangian un Craciun de poveste.magda u.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Dana (Mara) zice:

    Multumiri. Si in acelasi ton „optimist” profetiile AMP din art. din „Romania Curata”. Ulciorul „diversiunilor” a mers cam multisor la apa europeana. Poate se sparge. Anchete riguroase si corecte pot scoate adevarul la lumina. In Germania mai mult decit in Franta.
    https://www.romaniacurata.ro/trei-profetii-pe-care-le-as-lua-inapoi-dar-nu-pot/

    Apreciat de 1 persoană

  4. Vasilica Ilie zice:

    Da. O proză care mi-a plăcut, cu un final neaşteptat.
    P.S. Şi, pentru că Liviu Dragnea a avut o strategie inteligentă de când a început campania electorală (am prevăzut că nu o să se autopropună, puteam pune pariu cu cineva), merită să se scrie o proză scurtă cu acest subiect, ce ziceţi? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s