Vineri voi fi la Gaudeamus!


Și voi petrece în Pavilionul Central de acolo cam toată după-amiază, pînă spre închidere. Acolo mă voi produce, acolo îmi voi vedea prietenii, acolo voi bea cafele și voi fuma (asta, desigur, afară!), de acolo voi pleca la gară! La 14, voi participa la lansarea a cinci mici volume din seria dedicată spiritualității a editurii Paralela 45, serie inițiată de regretatul scriitor Vasile Andru, toate cinci aparținînd lui Anselm Grun. Apoi, voi avea două lansări personale, prezentate mai joc, cu tot cu coperți!

dsc01554

Ora 14 – Cele cinci volume de Anselm Grun din Biblioteca pentru suflet a editurii Paralela 45, lansare care se va petrece la standul editurii.

14955808_1587590204883586_7708255479857498512_n

Ora 15 – volumul de poezii inedite Poemele din zorii amurgului, Editura Junimea, Iași, 2016, abia ieșit ieri din tipar. Lansarea va avea loc în Sala Mircea Sîntimbreanu. Pe coperta a patra, despre acest volum, criticul Al. Călinescu scrie: „Poemele din zorii amurgului (titlu care propune un discret oximoron) constituie un jurnal liric de o tulburătoare intensitate a trăirilor. Insula Creta este aici un cadru în același timp mitic și de o atașantă concretețe. Poetul se lasă în voia „melancoliei catifelate”, a „lenei trupului” dar trăiește totodată, în acest peisaj mediteranean solar,  sentimentul exaltant al libertății. Volumul are o structură muzicală, pe principiul temei cu variațiuni. Trimiterile livrești stau alături de evocarea unui peisaj mirific. În  ultimul ciclu al cărții, Poemele la șaizeci de ani, intră în scenă „nemiloasa fiară a singurătății”. Liviu Antonesei figurează, într-un ceremonial solemn, despărțirea de poezie. Gest, în fapt, imposibil, pentru că poezia este însăși rațiunea sa de a fi.”

liviu-antonesei-coperta1

Ora 17: Lansarea volumului O lună în confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei, ediția a două revăzută și adăugită, Editura Eikon, București, 2016. Evenimentul va avea loc la standul editurii. Prima ediție s-a epuizat repede și a avut parte de o foarte bună primire din partea criticii. Din cele peste 20 de articole, desprind finalul celui semnat de Ion Buzera în revista Mozaicul: „Încercarea de a-i plasa reflecțiile dincolo de granițele strîmtei lumi în care trăim, fac din Liviu Antonesei un autor de primă clasă, atașant și de o generozitate a gîndirii pe care numai la oamenii extrem de liberi am întîlnit-o. O carte semplicemente splendidă, reconfortantă”.

coperta-1

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

31 de răspunsuri la Vineri voi fi la Gaudeamus!

  1. Vasilica Ilie zice:

    Sincere felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

  2. magda ursache zice:

    Sa fie toate de la excelent în sus!Bravo,Nicoleta si Liviu,magda u.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Angelica Butnarasu zice:

    Felicitari! Sa fii bucuros si un mare succes sa-ti fie in lumina zilei binecuvintata de 18 Noiembrie! Ti-am scris si eu pe Fb.un text angelic la postarea evenimentului:
    In aroma cafelei facuta intr-un ibric moldav plimbat cinci ani printre stincile albe ale Cretei, Scriitorul Liviu Antonesei isi lanseaza volumul de poezii cretane ” Poemele din zorile amurgului”, la Gaudeamus-Bucuresti .Cititorii vor avea parte de bucurii, emotii si incintare citind o poezie bine slefuita de valurile marii, nisipul roz dintre stincile albe, pacea maslinilor si violet-albastrul cerului , ceea ce la inspirat pe Poet…Aplauze meritate!

    Apreciat de 1 persoană

  4. d.p. zice:

    dar antologia de la Paralela 45 cind o lansezi, nu tot acum, la Gaudeamus ?

    Apreciat de 1 persoană

  5. rameau zice:

    Succes, invitatia va apare pe FB azi dimineata . NOROC !
    AG

    Apreciat de 1 persoană

  6. vasilegogea zice:

    Mult succes și întîlniri faste!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Adrian zice:

    am retransmis pe facebook! ne vedem la locul faptei!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Ion Fercu zice:

    GAUDEAMUS MINUNAT!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Felicitări și mult succes!
    Poate aveți timp să mergeți și la lansarea asta…
    Din păcate, io nu pot să ajung…
    http://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.ro/2016/11/miki-despre-nino.html#links

    Apreciat de 1 persoană

  10. Mulțumesc mult. Dacă aș avea o adresă, v-aș putea trimite și volumul meu cu Nino & friends, ”Convorbiri la lumina gîndului”. Știu din spusele lui Nino, că-i erați foarte drag… V-aș mai putea trimite cîteva volume de-ale lui Nino editate de noi la Ploiești, după moartea lui. Cu mare drag.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Am primit, mulțam! Cît de curînd vă trimit pachetul!

    Apreciat de 1 persoană

  12. Mult succes !
    Voi încerca să vă întâlnesc pe data de 18 și dacă vă eliberați pe la 19 seara Vă invit la lansarea celor 4 cărți ale mele de debut la Librăria Open Art strada. George Enescu nr.8
    Beatrice Bernath

    Apreciat de 1 persoană

  13. Dorin Tudoran zice:

    Succes în ramură, Maitre!

    Apreciat de 1 persoană

  14. Dan zice:

    Felicitari, amice! Din pacate, vineri voi fi in deplasare de serviciu in nordul Moldovei
    si nu voi putea fi la Gaudeamus.

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.