FILIT 2016 – Dezbaterea „Cultura ieșeană în comunism”


dsc01605Dată fiind ziua de duminică și ora, 11, mă gîndeam că invitații la dezbatere – MirceaRadu Iacoban, Ion Țăranu, Constantin Parascan și my self – vom vorbi în fața unei săli golașe. Și, cînd acolo, sala a fost plină ochi, foarte mulți fiind tineri, ceea ce e un motiv de bucurie – înseamnă că îi mai interesează „trecutele vremi”. Trebuia să participe și Magda Ursache, care a anunțat că nu poate veni. Mai credeam că, dată fiind compoziția „echipei” de vorbitori, dezbaterea va fi și foarte dezechilibrată. Din fericire, n-a trebuit să fiu singur împotriva tuturor. Pe de o parte, pentru că și am devenit mai puțin maniheist, mai nuanțat, pe de alta, pentru că și partenerii de dialog și-au mai asumat și păcatele, nu doar meritele. Însă. la realizarea echilibrului dezbaterii un tol important l-a avut și moderatorul întîlnirii, scriitorul Călin Ciobotari, care neocolind subiectele delicate, a avut și o bună prestație de moderator, n-a fost nici procuror, nici avocat. A fost el însuși ecjhilibrat, ca să spun așa. Eu am avut destule de cîștigat din dezbatere, sper că și numerosul public. Întîlnirea a stat sub zseamnul Dezbaterilor revistei Dacia Literară, publicație editată de Muzeul Literaturii Române din Iași, așa că a fost prezentată publicului ediția de toamnă, care cuprinde și foarte multe contribuții referitoare la Iașul cultural de ieri și de azi, deci avînd tangențe cu tema supusă dezbaterii. Prima poză e de la ultima țigară înainte de a intra în șut, a doua, cea care urmează, prezintă participanții la discuție, ultima e de la prima țigară de după – cu Lucian Dîrdală și Valentin Talpalaru -, celelalte din timpul dezbaterii! Și uitam, dezbaterea a fost găzduită în Galeria Casei Pogor..

dsc01608

dsc01610

dsc01614

dsc01617

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la FILIT 2016 – Dezbaterea „Cultura ieșeană în comunism”

  1. În cultura, trecutele vremi sunt mai prețioase, asta explica poate și prezența. Este doar părerea mea.
    Seară faină, domnule Antonesei! 😊

    Apreciat de 1 persoană

  2. Aici nu îmi permit să contrazic maestrul.
    Cu aproximativ o ora înainte, am îndrăznit să citesc câteva ceva despre Liviu Antonesei.
    Schimb de mesaje(15.12.2015), scrieri…
    Noapte liniștită, maestre! 😊

    Apreciat de 1 persoană

  3. magda ursache zice:

    Ţaranu e pe cîmp….ura,draguţa mea,Ţaranu e pe cîmp…magda u.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Vasilica Ilie zice:

    Aţi avut ce povesti din „cultura ieşeană în comunism” ştiind faptul că aţi fost o persoană disidentă în acea perioadă, făcând parte din grupul (celor 20 de la Iaşi) care a fost ridicat de securitate.

    Apreciat de 1 persoană

  5. magda ursache zice:

    Sincer,draga Liviu,n-am vrut sa apar alături de Taranu si de Iacoban. M-au eliminat din presa 13 ani dumnealor.magda u.

    Apreciat de 1 persoană

  6. magda ursache zice:

    Le-am spus-o de nenumarate ori in scris.Nu uit si nu tac.magda u.

    Apreciat de 1 persoană

  7. vasilegogea zice:

    …am o mică… nesiguranță, în ce privește titlul dezbaterii: nu ar fi fost mai adecvat ”oamenii de cultură ieșeni în comunism”?…
    …nu de alta, dar ”cultura” nu va fi fost vreun ”cuc”, învățat să-și pună ”ouăle” prin ”cuiburi” străine…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s