Poemele din zorii amurgului (7). Povești filosofice cretane din A. D. 2014 (1)


 

IMG_8377

 

1.

 

Am coborît din burta leviathanului înaripat –

ea mai întîi, apoi eu care-s dintotdeauna aici..

și după valurile calde și domoale, abia izbind

malul stîncos și palmierii erupînd în buchete portocalii,

am debutat împreună pe aceste tărîmuri frățești,

am cunoscut blînda, ferocea inițiere a cărnii

pînă la un extaz împietrit în tăcere…

și o blîndă, definitivă împăcare cu lumea,

cu lumea noastră din Septentrion.

 

2.

 

Problema era…, problema mea era…, în fapt, era

problema noastră adusă din ținuturile nordice –

se va împlini în prezență ceea ce în absența ei

sfîșietoare s-a tot împlinit atît de îndelung?

Cuvintele îți vor afla calea împărătășirii?

Sorții par să fi decis favorabil – ceea ce s-a

petrecut în absență se umple de viață cu ea

întrupată între stîncile albe și roșii,

între chiparoșii risipiți printre turmele

de măslini contorsionați mai ceva decît gîndurile unui

filosof mincinos din vechile, din strălucitele vremuri –

nu, dorul nu cunoaște contingențe,

el este mereu fără de măsură…

 

E cinci după miezul zilei…

Corabia piraților, în culorile sale eterne și magice,

roșu și negru, negru și roșu,

se întoarce calmă și sprintenă

din satul tragicei Sissi…

 

3.

 

Ca și ficusul de mai an, dintr-o curte

din satul care veghează de sub munte

asupra orașului, ca și ferigile din Azore,

mușcata din stînga mea e un arbore,

drapată în verde pal și purpuriu aprins…

 

Fără măsură sînt toate aici,

unde trupul meu nu încape în piele,

iar sufletul e cotropit de splendori

incandescente…

 

Ferească-te Zeul cel născut în Lassithi

de tristețile, de suferința de aici!

 

Mușcata se mișcă alene sub briză,

Lămîile sînt necuprins de verzi.

 

O pisică liberă a insulei

își leagănă alene coada –

e neagră cu alb, ca și piratul

din Azore…

 

 

4.

 

Neagră, prin urmare, cu botul alb,

cum albe sînt și ghetele și plastronul,

este o pisică liberă a Cretei –

și nesfîrșit de flămîndă!

Sau își joacă bine rolul.

 

A dat tîrcoale, a intrat în cameră,

a ieșit imediat după mine. De pe scaun,

o privesc cum înfulecă bucățile

de cașcaval afumat.

 

De mii de ani sînt aici și sînt libere

ca orice alt locuitor al insulei.

 

Am botezat-o Sheena și, în numele ei,

îi transmit gîndurile de bine

lui Marco Polo cel alb.

 

 

5.

 

Am purtat-o ieri, am purtat-o azi

prin cele mai apropiate locuri ale mele –

locuri ale inițierii, locuri care îmi dau puterea,

mă tulbură adesea și îmi excită imaginația.

 

Așa încît, între aceste stînci lunare,

între livezile de măslini și lămîi,

între smochinii singurateci , între

exploziile multicolore ale unor flori

cît arborii din altă parte –

așa încît puterea și tulburarea și imaginația

să aibă un viitor pe măsură…

 

Ferice de cel bîntuit de această putere

Care darnic se împarte, dar nu se epuizează.

 

Am trecut pe sub discul roșu-alburiu al soarelui,

Vom trece pe sub condurul de lună…

 

 

 6.

În această viață…

maestru pentru începătorii condeiului am fost,

ca și sommelier pentru debutanții în arta

secretă a marelui Bacchus.

S-a întîmplat să fiu și sex instructor,

după cum scrie pe un breloc

prins în zbor în draga mea Londră.

 

O viață de profesor liber,

fără angajament ferm.

 

Instructor de înot pentru nubilele

ce se pregătesc să spargă poarta

vieții adevărate – un vis rotund

de viitor pensionar, refugiat

pe aceste meleaguri.

 

Și, poate un credincios al lui Bacchus

În orele libere ale nopții –

raki, ouzo, retsina și asprele

vinuri roșii ieșite parcă din piatră.

 

 7.

 

Abrupt este drumul cunoașterii, dar și mai grea

e calea împărtășirii sale, a inițierii…

Am învățat dificil și tîrziu răbdarea, conduitele

de amînare n-au fost niciodată cea mai puternică

parte a comportamentelor și obiceiurilor mele.

Cînd păreau că devin stabile se pulverizau

ca un nor cuprins de furtună –

și chiar ca puful de păpădie în care sufli ușor

într-o amiază toridă, într-o amiază de aici…

 

Am învățat însă devreme că nu iei apa

de la gura însetatului, chiar dacă el își amînă

cu subtilitate plăcerea – fiecare cu crucea lui,

fiecare cu paharul lui, fiecare cu ritmul propriu

al satisfacerii nevoilor vitale.

Firul roșu al vieții se împletește din miriadele

de feluri de a împărtăși…

 

 

 8.

 

În viața aceasta, deja lungă, n-am spus

niciodată un cuvînt împotriva muncii –

am spus altceva, ceva învățat de la cei de aici,

poate cu mult înainte de a-i cunoaște altcum

decît din cărți și albume –

niciodată munca înaintea unui gînd,

înaintea unei plăceri, înaintea unui capriciu.

 

Fericirea nu este muncă, dar ele își pot fi

reciproc condiții sau punct de plecare.

 

Așa pornim în veșnica laudă a Zeului,

așa încep de mii de ani Marile Dionisii…

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Poemele din zorii amurgului (7). Povești filosofice cretane din A. D. 2014 (1)

  1. magda ursache zice:

    Imi place ,draga Liviu,iti joci bine rolul.Salutari de la Diva,pisica mea.magda u.

    Apreciat de 1 persoană

  2. eduardantoniu zice:

    Banui ca „satul tragicei Sissi” nu inseamna asta https://en.wikipedia.org/wiki/Sisi,_Crete. Ironic, e ca si pomenita in „Zeul cel născut în Lassithi”.

    Trebuie atunci ca Sissi e cea de aici https://en.wikipedia.org/wiki/Empress_Elisabeth_of_Austria#Literature dar nu reusesc sa gasesc unde anume stateau in Corfu.

    Nu reusesc sa ma prind nici cine „Zeul cel născut în Lassithi”. Daca Regele Minos al Cretei, dupa propria moarte, devenise judecator al mortior – asta il facea totodata si eu?

    Apreciat de 1 persoană

    • Pai, despre Zeus se spune ca e nascut intr-o pestera din podisul Lassithi. Iar Sissi e un sat in care ajungi cu vaporul de la la Herssonissos, unde stateam de obicei. Joc pe ambiguitate…

      Apreciază

      • eduardantoniu zice:

        Deci Sissi e totusi prima (satul cretan), nu a doua (imparateasa austriaca). De ce e tragica, frate Liviule?

        Multumesc frumos. Ai niste versuri de parca le’as scrie eu insumi. Ori cel putin ma pot raporta la multe dintre ele. Asa ca insist sa pricep si trimiterile culturale. Nu mai spun cat m’am gandit la „filosof mincinos”. Epicur (romaneste standard, nu rostire moldoveneasca) probabil. Ori discipol, in orice caz.

        Apreciat de 1 persoană

      • De fapt, ma refer la ambele, amestec trimiterile. Nu e ceva premeditat, asa a mers mintea, explicatia e de acum, atunci a venit de la sine…

        Apreciază

  3. Eugenia Magda Mitrasca zice:

    „In viata asta deja lunga….. Fericirea nu este munca,dar ele isi pot fi reciproc conditii sau puncte de plecare” Ce-mi place !!!! Multumesc!

    Apreciat de 1 persoană

  4. « …niciodată munca înaintea unui gînd,
    înaintea unei plăceri, înaintea unui capriciu…. »

    Asa-i bre’ , da’, cum scrii, lenea ce are ? Sa nu fie insa necinstita…, ca nu se mai poate face marea alianta cu « saracia cinstita »…, ultimul mare slagar al democratiei romanesti ( din 1990, acelasi…., dupa 1996, doar le-a dat putin drumu’ prin curte la necinstiti…iar in 2012 s-au ridicat gardurile, de unde, curse de prins soareci peste tot, vorba cozminului clujean….)

    Apreciat de 1 persoană

    • Pai, daca omul era structural omul muncii, harnic, ramine in stadiul de primata, nu inventa nimic incepind cu roata…

      Apreciază

      • Imi place aceasta idee. Ar merita o ampla teorie. Cred ca ar reprezenta baza creativitatii si inventivitatii umane…..Il vad acum pe Florin Iaru la TV „combatand” pentru homosexuali…Norocul lui e ca a existat Proust…, ca altfel a-i face prosti pe cei care sustin familia, numai baza a creativitatii nu e….La un alt nivel insa, a ne lega de „trenul creativilor”, cu olandejii pe post de locomotiva, poate ca nu-i atat de rau….Noi, romanii, cu ale-noastre „FETE(le) DE LA CAPALNA”, putem deveni repede „fruncea”….

        Astazi la Fundulea ( Calarasi ), maine-n toata lumea !
        ( pe „ramura Africa”, don’Florin ar fi un fel de general NATO….Remus Cernea, maresal….)

        Apreciat de 1 persoană

      • Daca ar avea cineva timp/rabdare, ar merita dezvoltat. Ehei, cind a apaerut Dictionarul gay, prin anii 90, la Nemira, si l-am rasfoit, m-am simtit brusc minoritate, in breasla creatorilor…!

        Apreciază

Comentariile sunt închise.