RIP Virgil „Hendrix” Butnărașu…

Mîine, 26 aprilie, la ora 11, la Cimitirul Eternitate, ne vom despărți de Virgil „Hendrix” Butnărașu, unul dintre cei mai buni chitariști pe care i-am avut la Iași, dar și vocalist de excepție. Supranumele nu i-a fost atribuit în mod arbitrar, ci pentru că, deși asculta tot ce avea mai bun rock-ul și blues-ul, în toată cariera sa muzicală a cîntat aproape numai Hendrix. Și a cîntat atît de bine încît și lui Jimi i-ar fi plăcut. În fraza introductivă, voiam să scriu că ne vom despărți de „robul lui Dumnezeu” VHB, dar mi-am dat seama ce absurd ar suna calificatul cu pricina în legătură cu Virgil. Puțini oameni la fel de liberi am cunoscut în această viață și, cum văd, cei mai mulți au început să plece înainte de vreme. De dimineață, mă năpădesc amintirile legate de Virgil. Mai întîi desigur faptul că vreo cinci-șase ani – ultimii de liceu și primii de facultate – am ascultat Hendrix cîntat de el la discotecile studențești din Pușkin, Iustin, 30 Decembrie sau Codrescu, mai în toate sîmbetele și/ sau dumincile din timpul anului universitar. Din păcate, dacă nu a înregistrat cineva cu vreun magnetofon/ castetofon, nu avem probe ale calității muzicii lui. Ce cînta el și cum cînta nu putea trece nici pe radio, nici pe micile ecrane. Mai ales după iulie 1971… Nu interpreta Hendrix păstrînd vreo distanță, nu pastișa, nu imita, pur și simplu trăia un incredibil proces de identificare, atît de puternic că te mirai că e alb!  Sfîrșitul facultății și, mai ales, naveta ca profesor de engleza la Răducăneni, i-au făcut un rău imens. Muzicianul a dispărut, lăsînd locul unuia din cei mai avizați melomani ai orașului. Îmi mai amintesc cum mi-a tras banda Hendrix direct de pe discurile sale și nu de pe banda matriță, cum proceda – și cum se proceda – îndeobște. În ultimii 10 – 12 ani, nu ne-am mai văzut, practic nu mai ieșea din casă decît pentru a-și cumpăra țigări și anumite lichide care dăunează și ele grav sănătății. Of, singurul banc căruia îi știu autorii, pentru că autorii am fost noi doi, într-o zi luminoasă de sfîrșit de vară… L-am comis în timp ce mîncam amîndoi un strugure. Nu știu care dintre noi a ajuns la formula finală, dar e foarte bun: „- Cînd e cancerul benefic?/ – Cînd atacă celula de partid”. A avut succes, drept dovadă că a revenit în cîteva luni la noi. L-am distribuit fără să spunem cuiva că e producția noastră! Dumenzeu să te odihnească, Virgil! Salutări lui Jimi și din partea mea. Cîndva, undeva, o să-mi cînți din nou… Mulțumesc Angelica Butnărașu pentru fotografii. Cum nu am muzică cu Virgil, voi pune o piesă-două cu Hendrix.