Un poem de Dorin Spineanu

Am mai scris că, imediat după decembrie 1989, Dorin și-a distrus dactilogramele celor 5 – 6 volume de poezii finalizate, pe motivul intempestiv că a venit vremea prozei și a jurnalisticii. A publicat cinci volume de proză și mii de articole, rămase risipite în presa vremii, foarte multe dintre ele mici capodopere ale polemicii și pamfletului. Va trebui să se facă vreodată măcar o selecție din această publicistică sclipitoare. În toată perioada din decembrie 1989 încoace, DS a publicat un singur poem, cel pe care îl reiau aici grație gestului prietenesc al fratelui Vasile Gogea. Pot deduce de ce a simțit nevoia să-l extragă din caietele manuscrise și să-l publice, dar nu asta este important acum, poate într-o biografie ar fi locul unei asemenea explorări. Mulțumesc, frate Vasile, pentru acest minunat gest, prietenesc nu doar cu mine, ci și cu memoria fratelui dispărut înainte de vreme.

 

DORIN  SPINEANU

 

Portret cu Maria fumînd…

 

În afara dinţilor tăi rupţi (ceea ce este

o exagerare

desigur) a hematomului pe obraz –

şi nimeni nu va crede

că nu e vina mea – s-ar zice că eşti

 

o victimă a destinului tău nemilos

lovind şi strigînd între patru pereţi cu

pumnii tăi mici; însîngerată, caldă ca

un foetus

 

un singur ceas şi apoi de la capăt cu

jongleriile alea

cu sforile şi tot ce mai tragi. mîneca

ţi s-a rupt într-o parte

 

pe-acolo, osul tău alb şi o parte din

piele

iar unghiile-n gimnastica unghiilor

negre-nainte

de tristul coit pe o scîndură udă.

 

aşa vii şi mă priveşti cu un adulter

încă

neconsumat în ochi.

*

13 martie 1985

_____________

(în ASTRA, Anul XXV, nr.1-2 (229), 1992, p.4)