Cinci poeme de Dorin Spineanu

Cum am mai scris undeva, la puțină vreme după decembrie 1989, DS și-a distrus cele 5 – 6 manuscrise de poezie, declarînd că a venit vreme prozei și a publicisticii. A publicat trei romane și două cărți de povestiri, iar miile sale de articole așteaptă prin colecțiile ziarele și revistelor vremii. Și totuși ceva a rămas și în ce privește poezia! Prin 1982, după exemplele lunediste, care spărseseră cumva cenzura, prin Aer cu diamante și Cinci, publicate pe banii autorilor la Litera, împreună cu Dorin și Liviu Cangeopol, am propus și noi editurii cu pricina un volum colectiv. Se numea Saloanele nopții și fiecare autor avea secțiunea sa cu nume propriu. Dispuse alfabetic. Eu ocupam Primul salon, cu Îngerul nopții, LC  Al doilea salon, numit Noapte păgînă, iar DS locuia Al treilea salon, botezat Azilul nopții. Dar nu a ținut. Fie că cenzura devenise mai vigilentă după cele două experiențe anterioare amintite, fi că poeziile noastre erau chiar mai colțuroase decît ale colegilor noștri, fie se „schimbase linia”, fie toate laolaltă. Măcar, la ultima întîlnire cu Passionaria Stoicescu, redactora editurii, am reușit să smulgem manuscrisul, cu tot cu observațiile în creion făcute pe paginile sale. Am în față manuscrisul cu foile sale îngălbenite de vreme și cu hîrtia devenită relativ friabilă pe margini. Sînt aici 36 de poeme de DS în forma pregătită de autor pentru tipărire. Dar în caietele/jurnalele sale, cel puțin în cele dintre 1982, deci după acestea din manuscris, și pînă în 1989, sînt alte poeme, care pot reîntregi opera poetică a dispărutului meu prieten. Mai ales că, în cîteva locuri, autorul dă cuprinsul unora din volume. Acest lucra va trebui făcut și voi discuta asta cu familia. Acest lucru trebuie făcut, chiar dacă trece peste decizia sa impetuoasă de la începutul post-revoluției. Și mai există dactilogramele a cel puțin trei romane: Kerosen, Bulevardele electrice și Puzzle sau pînă la capăt. Acum vreun an, îmi spusese că lucra la cel dintîi, așa că ar putea exista o versiune nouă față de cea din anii 80, pe care o știu eu. Dacă adaug și caietele/jurnalele, a lăsat multe în urmă acest drag prieten, atît de risipitor în aparență…

 

 

Crize 1

 

o tristă zăpadă, săracă

dimineață mahmură, înguste

biete iluzii odată, odată…

nici ura măcar, doar dezastrul

nici dezastrul măcar

doar dezgustul…

 

 

Oh, My Lord…

 

Erau ei, ei care își lăsau amprenta

plămînilor pe fețele de masă

extatici, cu pleoapele fardate, stridente

mari viziuni nu, ei nu știau, exersau

tragismul colectiv, corectiv…

Uluitor chipul desprerării zdrențuit

ai spus, însă lor, lor nu le e frică

nu le e frică  nu le e frică nu le

(și acum vîntul mai împrăștie pe străzi

mireasma solitudinii sinucigașe)

fratern, mă aplec și le mîngîi

suava lor inconsistență. Slăviți!

 

 

Buletin de știri, ora zero și cîteva minute

 

Ca orice discurs

imperfecțiunea mai mult și oricînd

navigînd prin recea

întunecoasa

viață sordidă

 

de la maimuță la pește și vultur

duhnim a experiențe fundamentale!

 

 

Ce am de spus

 

e-atît de clar

e-atît de clar ce vor încît

și morții

curînd

or să se teamă

 

 

Poker mecanic

 

Eu care mă revolt

de fiecare dată cînd arunc

o monedă și astfel

plătesc liniștea

păcatele mila

orgoliul de fapt

în pălăriile cerșetorilor

un fel de rege și frate al lor

sclavul, spun eu.

Plătesc doar chiria

acestui trup pe care

de la o vreme

îl locuiesc clandestin.